Sari la conținut

G. Firea: Un congres PSD în această toamnă, primul pas în perspectiva alegerilor locale și parlamentare

 

Foto: Facebook

Organizarea Congresului PSD în această toamnă este primul pas pe care trebuie să îl facă partidul în perspectiva alegerilor locale și parlamentare din 2016”, consideră organizația județeană PSD Ilfov.

Membrii PSD au nevoie să știe că se află într-o echipă unită, care gândește și acționează având în minte aceleași obiective: păstrarea încrederii cetățenilor în cel mai mare partid din România, o guvernare eficientă și îndreptată spre bunăstarea poporului și stabilirea liniilor de acțiune pentru alegerile din 2016", arată Gabriela Firea într-un comunicat de presă citat de Agerpres.

Ea face apel la unitate și stabilitate în partid, precizând că doar o echipă de conducere care să asigure aceste lucruri poate continua „destinul de succes al celui mai mare partid din România”.

Președintele interimar al PSD, Liviu Dragnea, a declarat, joi, că nu respinge ideea organizării unui congres al partidului în perioada următoare, precizând că o discuție în acest sens va avea loc în ședința Biroului Permanent Național de marțea viitoare.