Gabriela Firea a inaugurat linia culturală a muzeelor din Capitală

Data publicării:
Gabriela Firea
FOTO: George Călin/INQUAM Photos

Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a inaugurat, vineri, un traseu special al RATB pentru toate muzeele din Bucureşti. Costul proiectului este de 30.000 de euro pe lună, însă edilul consideră că este o sumă mică în comparaţie cu efectele pe care le va avea. Traseul cuprinde toate cele 30 de muzee din Capitală, iar costul călătoriei este de 1,30 de lei, scrie News.ro.

Gabriela Firea
FOTO: George Călin/INQUAM Photos

"Este un traseu despre care am discutat cu domnul ministru al Culturii şi Identităţii Naţionale, Lucian Romaşcanu. Acum două luni am avut prima întâlnire la sediul Primăriei Generale şi domnia sa a venit cu această propunere de înfiinţare a unui traseu cu ajutorul căruia turiştii români sau străini sau pur şi simplu bucureştenii, să se poată deplasa cu un autobuz dedicat la toate cele 30 de muzee care sunt în Capitală”, a declarat primarul Capitalei, Gabriela Firea.

Programul liniei speciale RATB 362 va fi zilnic de la 10.00 la 22.00, fiind patru autobuze pe traseu care vor circula din jumătate în jumătate de oră. Traseul porneşte din staţia Piaţa Presei, merge spre zona Parcului Carol, apoi în zona Palatului Cotroceni şi se întoarce sore Piaţa Presei, pe cealaltă arteră, oprind la toate cele 30 de muzee din Bucureşti.

linie ratb turisti
FOTO: George Călin/INQUAM Photos

Preţul unui bilet este de 1,30 de lei, la fel ca o călătorie pe o linie obişnuită RATB. Vor beneficia de reducere de 50 la sută elevii şi pensionarii care au talon, dar nu sunt din Bucureşti. Călătoria este gratuită pentru copiii de până în 6 ani inclusiv, pensionarii din Bucureşti, persoanele cu dizabilităţi, revoluţionarii şi celelalte categorii sociale care beneficiază de gratuitate pe transportul în comun.

Costul proiectului este de 30.000 de euro pe lună, a spus Gabriela Firea, care consideră, însă, că această sumă este mică pentru efectele pe care le va avea.

"Costul acestui proiect este în jur de 30.000 de euro pe lună, dar cred că este o sumă mică, comparativ cu efectele pe care le va avea această linie culturală, pentru că deja de zilele trecute de când se ştia că vom inaugura astăzi, am primit foarte multe solicitări de la şcoli, de la licee, chiar şi de la facultăţi şi bineînţeles, şi de la simpli cetăţeni şi organizaţii şi fundaţii. Mă bucur că împreună cu domnul ministru al Culturii putem deja să spunem că ne pregătim de marea sărbătoare a Centenarului de anul viitor şi prin evenimente culturale marcăm şi noi Marea Unire”, a spus edilul.

Gabriela Firea
FOTO: George Călin/INQUAM Photos

La rândul său, ministrul Culturii, Lucian Romaşcanu, a spus că nu îşi asumă meritele pentru proiect, ideea aparţinând fostului director al Muzeului Naţional de Artă, Călin Stegerean.

"Vreau să îi dau Călinului ce-i al Călinului. Ideea este a fostului director al Muzeului Naţional de Artă, Călin Stegerean, care la un moment dat a spus <<domne, există muzee, există obiective turistice din Bucureşti foarte greu accesibile pe traseele actuale, cum ar fi să avem o linie culturală?>>. Ideea, extraordinar de bună, punerea în practică, impecabilă şi îmi doresc foarte tare ca această linie să sprijine la creşterea interesului turiştilor şi al bucureştenilor pentru această bogăţie culturală pe care o oferă muzeele şi obiectivele bucureştene”, a spus Romaşcanu.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri