Gheorghe Iancu, despre cazul Sebastian Ghiță: Nu poți elimina un deputat din Parlament

Data publicării:
gheorghe iancu captura

Gheorghe Iancu a amintit de o decizie a Curții Constituționale în legătură cu neconstituționalitatea unui articol din Statutul parlamentarilor, în care se declara că un parlamentar poate fi eliminat din sală timp de o lună. Curtea a decis că acest lucru nu este constituțional, iar măsura a fost scoasă din legea statutului aleșilor.

Cam același lucru e și aici. Nu ai voie să faci așa ceva”, spune Gheorghe Iancu.

El a explicat că textul care se aplică în cazul lui Sebastian Ghiță e cel din Codul de procedură penală, care permite procurorilor să dispună o astfel de măsură.

Această măsură e prevăzută de Codul de procedură penală, e neconstituțională, dar textul se aplică pentru că nu a fost declarat neconstituțional de nimeni. Ca urmare, procurorul nu are cum să fie acuzat de abuz, însă CCR a spus că nu poate fi eliminat un parlamentar, pentru indiferent ce motive”, spune profesorul de drept constituțional.

„Asta nu demonstrează decât că parlamentarii de acolo habar nu au ce se întâmplă acolo, iar importanța pe care și-o dau e absolut fără niciun suport. Pentru că nu e prima dată când se întâmplă așa ceva. Lui Șova i s-a aplicat un regulament neconstituțional. Același lucru se întâmplă și aici. Același lucru se întâmplă și cu Mihai Răzvan Ungureanu”, pe care președintele Klaus Iohannis l-a nominalizat pentru conducerea SIE, a mai spus Gheorghe Iancu.

Efectul nu poate să existe. Nu ai cum să elimini un deputat. Și vă mai dau un argument: în Constituție există un text care reglementează modalitățile în care încetează mandatul unui parlamentar. În acest text nu există măsura luată de judecători pentru a sta în casă. Nu există așa ceva în Constituție”, a adăugat el.

Sebastian Ghiţă le-a cerut ajutorul colegilor în conflictul său cu procurorii. El le-a transmis deputaţilor o scrisoare în care îi cere lui Valeriu Zgonea să sesizeze la Curtea Constituţională un conflict între DNA şi Parlament.

Sebastian Ghiță se plânge în închisoare că anchetatorii au luat o măsură neconstituțională împotriva sa, în condițiile în care procurorii DNA i-au interzis să-și exercite funcția de deputat.

DNA îşi argumentează măsura pe baza unui articol de lege care prevede că o persoană pusă sub control judiciar nu mai are voie să îşi exercite funcţia dacă s-a folosit de ea pentru a încălca legea.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri