Sari la conținut

Gheorghe Piperea refuză conducerea PNL București. E dispus să conducă un „proiect de anvergură națională”

Nu voi prelua conducerea organizaţiei PNL Bucureşti. Rămân însă dispus să mă implic şi să conduc un proiect de anvergură naţională, dacă şi când mi se va propune. Politică şi administraţia pot fi instrumente pentru astfel de proiecte, aşa cum s-a dovedit în cazul legii dării în plată. Oricum ar fi, eu rămân acelaşi”, spune Gheorge Piperea.

În urmă cu câteva zile, acocatul Piperea anunţa, tot pe Facebook, că a primit oferta din partea PNL să conducă organizaţia de Bucureşti, el precizând că va lua o decizie săptămâna viitoare şi menţionând că, dacă ar decide să se implice într-un astfel de proiect, ar păstra tandemul cu deputatul Daniel Zamfir, cu care a lucrat la legea dării în plată, reamintește news.ro.

Surse liberale declarau pentru News.ro că Gheorghe Piperea condiţionează preluarea conducerii PNL Bucureşti de libertatea de a avea drept de veto în cazul prezenţei unor persoane pe lista PNL pentru alegerile parlamentare din toamnă. Aceleaşi surse spuneau că Piperea ar urma să deschidă lista liberalilor pentru Senat, iar Daniel Zamfir să fie cap de listă la Camera Deputaţilor.

Copreşedintele PNL Alina Gorghiu a declarat, joi, că ea şi Vasile Blaga au avut o discuţie cu avocatul Gheorghe Piperea pentru preluarea unei funcţii în partid la nivelul Capitalei, precizând însă că nu este nimic bătut în cuie şi că discuţiile vor continua.