Sari la conținut

Guvernatorul Deltei Dunării, revocat din funcţie. „Am aflat de la un coleg”

Guvernatorul Deltei Dunării a fost revocat din funcţie. Decizia vine după ce, în urmă cu două săptămâni, Grigore Baboianu i-a criticat pe premier şi pe liderul PSD, Liviu Dragnea, pentru faptul că, în loc să promoveze pescuitul sportiv, s-au lăudat cu ştiucile capturate în Delta. Contactat de reporterii Digi24, fostul guvernator spune că a aflat de revocare în această dimineaţă, de la un coleg.

Eu am ajuns la birou, un coleg mi-a comunicat că domnul Mălin Muşetescu este noul guvernator. Dar cum se întâmplă, împricinatul este ultimul care află oficial”, a spus Grigore Baboianu.

Ştiţi că nu iese fum fără foc, sau invers, şi dacă a existat un temei, primul temei nu poate fi decât cel politic. Nu sunt angajat politic şi ca atare guvernarea îşi face datoria să numească oameni din coaliţia de guvernare. M-am legat de domnul premier şi de asta, astea sunt hotărâri politice”, a mai spus el.

Decizia de revocare a lui Grigore Baboianu a fost semnată luni de către premierul Sorin Grindeanu şi publicată în aceeaşi zi în Monitorul Oficial.

În acelaşi timp, premierul a semnat şi o decizie prin care l-a numit pe Mălin-Matei Muşetescu în postul de guvernator al Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării.

În urmă cu două săptămâni, Baboianu i-a criticat pe premierul Sorin Grindeanu şi pe liderul PSD, Liviu Dragnea, pentru faptul că, în loc să promoveze pescuitul sportiv, s-au lăudat cu zecile de ştiuci capturate în Deltă.

Domnul premier şi domnul preşedinte al partidului (n.r. PSD) au avut acele permise de intrare în Delta Dunării. M-aş fi bucurat dacă cei doi sau unul din ei arătând o ştiucă de dimensiunile… este un trofeu! Nu poţi să-l laşi să moară! Ar fi putut demonstrativ, să o arate, să o pupe, să-i dea drumul în apă. Să zică: «Domnule, aşa faceţi în Delta Dunării!». Dar, cu siguranţă, la următoarea descindere, un alt guvernator va putea să arate un astfel de exemplu din partea…”, a spus atunci Grigore Baboianu.

Liviu Dragnea a reacționat după criticile făcute de Grigore Baboianu la adresa sa și a premierului Sorin Grindeanu.

„Am arătat captura, i-am dat drumul, n-am pupat-o. Dacă domnul guvernator consideră necesar, poate să-mi dea amendă”, a spus Liviu Dragnea, întrebat cum comentează criticile guvernatorului Rezervaţiei Delta Dunării.

Surse: Digi24, News.ro