Guvernul Ponta III a fost aprobat de Parlament. Viața politică, amenințată de un nou blocaj

Data publicării:
ponta III 1

„Este o majoritate foarte clară. Vă spun sincer, nu mă așteptam la o asemenea majoritate”, a comentat premierul Victor Ponta.

Totuși, noul guvern s-ar putea să nu fie învestit, pentru că președintele Traian Băsescu a spus marți că nu semnează de decretele de numire a noilor miniștri dacă noul guvern nu vine cu un nou program de guvernare în Parlament.

Victor Ponta a declarat că îl va suna pe președinte și-i va propune o soluție - un proiect votat în prima ședință de guvern pentru care apoi să-și asume răspunderea în parlament, confruntându-se inclusiv cu o moțiune de cenzură. El a precizat că a vorbit de mai multe ori pe parcursul zilei de marți cu șeful statului.

„Vă rog să nu mă întrebați ce se întâmplă dacă președintele încalcă Constituția”, a declarat Victor Ponta, întrebat de jurnaliști despre un eventual refuz al președintelui de a semna decretele de numire.

Context

Preşedintele Traian Băsescu a cerut un nou program de guvernare şi a făcut referire la scrisoarea pe care i-a transmis-o astăzi, premierului, în acest sens. ”Dacă nu se trece prin asumare programul, voi fi obligat să aştept până când CC se va pronunţa pe un eventual atac", a spus Traian Băsescu.

Grupurile parlamentare ale PDL au decis să atace la Curtea Constituțională hotărârea Parlamentului pentru noul Guvern, dacă nu va exista asumarea răspunderii pentru noul program de guvernare, a declarat, marţi, preşedintele PDL, Vasile Blaga.

Premierul Victor Ponta a declarat că speră ca preşedintele Băsescu să accepte noul Guvern, precizând că se află în Parlament în baza articolului 85 din Constituţie privind strict schimbarea compoziţiei politice a Guvernului.


Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri