Sari la conținut

Guvernul va avea un minister al consultării publice și dialogului cu societatea civilă

Am creat un nou minister, al consultării publice și dialogului civic, tocmai ca expresie a obiectivului pe care acest guvern și l-a stabilit, de deschidere spre societatea civilă, și de dezbatere publică, de consultare publică pe marile proiecte ale Guvernului, pe marile obiective pe care le-am stabilit, dar și pentru a crea un canal de comunicare direct cu societatea civilă”, a declarat Dacian Cioloş, premierul României.

I-am cerut doamnei Violeta Alexandru, care e responsabila acestui minister, ca în termenul cel mai scurt să vină cu o propunere de organizare a acestui minister și să stabilim cât mai repede platformele de comunicare și de schimburi de idei cu diferitele organizații din societatea civilă”, a adăugat noul prim-ministru al României.

Dacian Cioloș a vorbit și de necesitatea unui dialog permanent dintre Guvern și mediul de afaceri.

De asemenea, premierul le-a cerut miniștrilor de la Interne și Transporturi să se ocupe de pregătirile pentru sezonul rece.

Sâmbătă va avea loc o nouă ședință de Guvern, una informală. Ministrul Finanțelor, Anca Paliu, trebuie să vină cu o evaluare pe proiectul de buget pe anul următor. Acesta este schițat de vechiul Guvern, însă el trebuie evaluat și aplicat corespunzător cu prioritățile acestui Guvern.

Dacian Cioloș a pus accentul și pe transparență în ceea ce privește candidaturile ce vor fi depuse pentru funcțiile de conducere din unitățile de management pentru fondurile europene.

Business Club. Ce așteptări are FMI de la noul Guvern

Absorbţia fondurilor europene. Chiar şi în cel mai optimist scenariu, România tot va pierde 6 miliarde de euro

24 de minute | Economistul Florian Libocor: Guvernul Cioloș ar trebui să înghețe creșterile salariale un an. Guvernul de anul viitor să reanalizeze decizia