Hunor despre moțiune: Majoritatea să poată schimba Guvernul

Data actualizării: Data publicării:
kelemen hunor - fb (2)

Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a vorbit, luni, în Parlament, despre cum vor vota parlamentarii maghiari făcând referire la dreptul majorității să-și poată schimba Guvernul. Declarația liderului UDMR vine în contextul în care, în urma negocierilor cu PSD, maghiarii au obținut urgentarea a două proiecte importante pentru comunitatea pe care o reprezintă.

Dragnea Tariceanu Kelemen_agerpres
Foto: Agerpres

Întrebat despre votul la moțiunea de cenzură depusă împotriva Guvernului Grindeanu, Hunor a spus că „fiecare parlamentar votează după propria conștiință”. După care a făcut o precizare interesantă, de natură să contureze poziția parlamentarilor UDMR: „În ceea ce privește moțiunea de cenzură, noi vom anunța în timp util, dar v-am spus un principiu de la bun început: principiul majorității. Principiul majorității este un principiu democratic. Cei care au obținut majoritatea, dacă vor să schimbe Guvernul, trebuie să aibă această posibilitate”.

Pentru ca lucrurile să fie și mai clare, șeful UDMR a adăugat: „Moțiunea de cenzură este instrumentul oricărui Parlament de a controla, de a da jos Guvernul. Eu cred că un principiu trebuie să fie clar pentru toată lumea: cei care au fost votați și dețin majoritatea trebuie să aibă și posibilitatea și dreptul de a schimba inclusiv premierul, dacă doresc. Ei au dreptul să facă acest lucru. Ar fi fost bine să o fi făcut fără acest scandal, fără acest circ, dar rolul și până la urmă principiul trebuie să funcționeze indiferent cine asigură majoritatea”.

Declarațiile lui Hunor vin în contextul în care Comisia de administrație și Comisia pentru drepturile omului din Senat au urgentat luarea unei decizii asupra proiectului de lege potrivit căruia ziua de 15 martie ar urma să fie declarată Ziua Maghiarilor din România. Proiectul de lege a fost depus chiar pe 15 martie, nu are încă formulat un punct de vedere de la Guvern, iar comisiile Senatului aveau termen până pe 27 iunie să redacteze un raport, dar dezbaterile au fost devansate, în contextul negocierilor pentru moțiune.

Similar, la Camera Deputaților, aleșii din Comisia juridică, Comisia de administrație și Comisia pentru drepturile omului au fost convocați la ședință, luni, la ora 18.00, prin SMS, pentru a decide urgent asupra unui alt proiect important pentru UDMR: scăderea pragului de la care se poate folosi limba maternă în administrația locală și instituțiile din subordinea acesteia. Este vorba de înjumătățirea (de la 20% la 10%) a ponderii pe care să o aibă cetățenii minorităților naționale pentru ca instituțiile locale să fie obligate „să asigure în raporturile cu aceștia, folosirea limbii materne”.

În forma inițiatorilor, proiectul ar permite autorităților publice și folosirea, alături de însemnele oficiale ale României, ale altor „însemne, simboluri care să exprime identitatea etnică, istorică, culturală și economică a cetățenilor aparținând minorității naționale”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri