Sari la conținut

Ilie Sârbu, întrebat ce câștigă cetățenii din suspendarea președintelui: „Nimic, aici nu e vorba de cetățeni”

Reporter: Ce câștigă un cetățean prin această nouă suspendare?

Ilie Sârbu: Nimic, nimic! Aici nu e vorba de cetățeni, aici e vorba de ambiția domnului Băsescu. Ce câștigă țara poate, că lucrurile ar intra în normalitate, că nu-și poate permite un președinte să încalce Constituția, dacă vrem să mai fim țară și stat democratic.

Reporter: Și banii care se duc în acest referendum de suspendare?

Ilie Sârbu: Nu știu ce bani se vor duce, fiindcă coicincide cu campania electorală.

Reporter: Nu sunt bani în plus?

Ilie Sârbu: S-ar putea să fie, dar nu sume mari, că tot se face o campanie.

Astăzi, Călin Popescu Tăriceanu, președintele Senatului, a inițiat strângerea de semnături pentru suspendarea președintelui Traian Băsescu. Ar fi al treilea demers de acest gen îndreptat împotriva preşedintelui. Traian Băsescu s-a întors la Cotroceni, după prima sa suspendare, cea din 2007. Trei sferturi din cei care au mers atunci la referendum au votat împotriva demiterii.

A revenit în funcţie şi după suspendarea din 2012, însă atunci au fost aproape şapte milioane şi jumătate de voturi în favoarea demiterii sale.

În ambele situaţii, referendumurile au fost invalidate de Curtea Constituţională, pentru că la urne au mers mai puţin de 50% plus unu dintre românii cu drept de vot.

UDMR nu susţine demersurile de suspendare. Kelemen Hunor: Este inoportun şi inutil
Blaga, despre suspendarea lui Băsescu: „Românii s-au săturat de scandal”
De ce este cerută suspendarea lui Traian Băsescu aproape de finalul mandatului
Cererea de suspendare a lui Traian Băsescu. Motivele invocate de şeful Senatului 
Titus Corlățean consideră că Traian Băsescu ar trebui să-și termine mandatul de președinte
Victor Ponta: Discutăm în PSD despre demersul lui Tăriceanu, orice zi fără Băsescu e un rău mai puţin