Inflaţie de şefi în urma fuziunii PNL-PDL. 14 prim-vicepreședinți și 48 de vicepreședinți

Data publicării:
iohannis blaga fb

Fuziunea PNL-PDL se va produce în trei etape majore: alianţă electorală pentru prezidenţiale, conducere bicefală din 1 ianuarie 2015 până în 2017 şi, ulterior, primele alegeri interne. Pentru pasul doi, viitorul partid va fi coordonat de cei doi copreşedinţi, Klaus Iohannis şi Vasile Blaga şi o serie de organisme comune.

Principalul for, Biroul Permanent Naţional, va avea nu mai puţin de 114 membri, câte 57 de fiecare partid, susţin surse politice. Atât PDL, cât şi PNL vor avea câte 7 prim-vicepreşedinţi. Lor li se vor adăuga cei doi secretari generali, toţi vicepreşedinţii naţionali, liderii de grupuri parlamentare, şefii de CJ-uri şi edilii marilor municipii, foştii preşedinţi de partid, plus liderii celor mai performante 10-11 filiale la ultimele europarlamentare.

Este un număr exagerat și neoperativ și care împiedică orice hotărâre ca lumea. Am impresia că în PDL se urmărește satisfacerea cât mai multor membri cu funcții. Dar, în fine, nevoia să nu apară nemulțumiri, ici si colo, X sau Y nu a intrat în organismul de conducere”, spune preşedintele de onoare al PNL, Mircea Ionescu Quintus.

E clar că dă un organism foarte stufos, dar nu dăm pe nimeni afară care a fost ales într-o funcție de conducere”, spune, pe de altă parte, Teodor Atanasiu, vicepreşedinte PNL.

Seniorul liberalilor, Mircea Ionescu Quintus, pune însă sub semnul întrebării chiar funcţionarea noului partid.

Va trebui să ne uităm foarte serios pe statutul pe care-l votăm acum, care e stufos, greoi. Este o structură aproape militară. Eu am făcut multă militarie în viața mea, dar nu in politică”, a spus el.

Colegii mai tineri nu-i împărtăşesc temerile. În ziua Congresului de fuziune, liberalii vor valida în Delegaţia Permanentă proprii prim-vicepreşedinţi: Răducu Filipescu, liderul celei mai performante filiale judeţene, plus liberalii fruntaşi în cursa pentru vicepreşedinţi la ultimul Congres: Teodor Atanasiu, Ludovic Orban, Dan Motreanu, Marin Almăjanu, Alina Gorghiu şi Cristian Buşoi.

De cealaltă parte, PDL are garnitura de prim-vicepreşedinţi aproape completă. Lui Cătălin Predoiu, Anca Boagiu, Andreea Paul, Dorin Florea şi Liviu Negoiţă s-a alăturat edilul sectorului 1, Andrei Chiliman, cu a sa Iniţiativă România Liberală. Echipa se va mări cu Mihai Răzvan Ungureanu, al cărui partid, Forţa Civică, va parafa absorbţia în PDL chiar în ziua fuziunii PNL-PDL.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri