Înfrângere a Parlamentului la CCR

Data actualizării: Data publicării:
deputati crop

Magistrații Curții Constituționale au decis că deputații au încălcat principiul bicameralismului când au decis să aducă modificări suplimentare la Codul de procedură civilă folosindu-se de o ordonanță de urgență adoptată de Guvernul Cioloș. Deloc întâmplător, modificările aduse se referă la noi cazuri în care se poate cere revizuirea unei hotărâri definitive a instanței, iar în enumerare au prins aleșii și situația în care, după pronunțarea hotărârii definitive, sunt declarate neconstituționale prevederile în baza cărora a fost emisă hotărârea.

Curtea Constituțională a fost sesizată de Înalta Curte de Casație și Justiție, după ce Camera Deputaților a aprobat, cu numeroase modificări, Ordonanța de Urgență nr. 95/2016, adoptată de Guvernul Cioloș în sensul prorogării unor termene din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă. CCR a dat, miercuri, câștig de cauză ICCJ, stabilind că deputații au încălcat principiul bicameralismului când au adus textului modificări semnificative față de forma venită de la Senat. În plus, prin modificările operate, deputații s-au îndepărtat substanțial de obiectivele urmărite de inițiator, adică de Executiv.

În sesizarea depusă la CCR, ICCJ a susținut că noile cazuri de revizuire a hotărârilor judecătorești introduse de Camera Deputaților „au ca efect repunerea în discuţie a unui număr semnificativ de hotărâri judecătoreşti care au dobândit autoritate de lucru judecat”. În plus, s-ar transforma calea extraordinară de atac într-o veritabilă cale ordinară de atac, într-un „apel deghizat”.

Față de forma OUG 95 și forma adoptată de Senat, Camera Deputaților a introdus patru noi situații în care se poate cere revizuirea hotărârilor definitive:

- când, după pronunțarea hotărârii definitive, Curtea Constituțională adoptă o decizie prin care se declară ca fiind neconstituționale dispozițiile legale pe care s-a întemeiat hotărârea definitivă, sau ale cărei considerente și/sau dispozitiv sunt contrare hotărârii definitive (amendamente formulat de deputat PNL Vasile Varga);

- hotărârea este pronunțată cu încălcarea prevederilor constituționale, chiar dacă aspectul de ordine publică nu a fost invocat în fața instanțelor judecătorești (amendament formulat de deputații PSD din Comisia juridică);

- hotărârea este pronunțată cu nerespectarea dispozițiilor deciziilor Curții Constituționale, precum și a considerentelor acestora (amendament formulat de deputatul PNL Vasile Varga);

- când hotărârea este nelegală pronunțând sancțiuni în temeiul unor dispoziții legale care nu erau în vigoare la data la care s-a născut raportul juridic dedus judecății (amendament formulat de deputații PSD din Comisia juridică).

Toate aceste modificări aduse OUG 95/2016 au fost aprobate de plenul Camerei Deputaților în ședința din 9 mai 2017. Au votat în favoarea modificărilor deputații PSD, UDMR, ALDE, PMP și ai minorităților, s-au opus cei de la USR și PNL (cu excepția a trei deputați, care s-au abținut).

La dezbaterile generale, singurul deputat care a pledat pentru respingerea amendamentelor venite de la Comisia juridică a fost deputatul USR Stelian Cristian Ion. „La Comisia juridică, s-au adoptat nişte amendamente cu care nu suntem de acord. Este vorba de amendamentele din anexă, (...) prin care se adaugă, îndepărtându-se de la ideea iniţială a proiectului de lege, se adaugă mai multe motive de revizuire, prin aceasta încălcându-se principiul stabilităţii circuitului juridic civil. (...) Mai mult decât atât, considerăm că unele dintre aceste noi motive de revizuire încalcă flagrant Constituţia”, a susținut acesta.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri