Sari la conținut
News Alert

Iohannis: Nu voi desemna un premier urmărit sau condamnat penal

Președintele Klaus Iohannis a adăugat că decizia lui este de neclintit „indiferent de ce vor propune partidele politice”. De asemenea, șeful statului a precizat că va nominaliza o persoană competentă, care va putea să întrunească majoritatea în Parlament. 

„Cu siguranță voi desemna o persoană ținând cont de prerogativele constituționale ale președintelui. Asta înseamnă că nominalizez o persoană care, după părerea mea întrunește o majoritate în Parlament și e competentă să conducă Guvernul, ar fi absurd să desemnez pe cineva care nu întrunește o majoritate, nu sunt adeptul acestor jocuri politice, nu am de gând să desemnez pe cineva care pe urmă pică în Parlament. Criteriile de integritate sunt evidente, nu voi desemna o persoană care e urmarită penal sau condamnată penal, sau are probleme de integritate, eu am spus de mult că clasa politică trebuie să se resemneze, trebuie să avem politicieni curați și acesta va fi criteriu eliminant, indiferent de la cine vine propunerea, eu nu voi desemna o persoană urmărită penal sau condamnată”, a spus Klaus Iohannis. 

Precizările președintelui vin în contextul în care, anterior, au existat declarații ALDE și PSD care solicitau președintelui să nominalizeze premierul propus de PSD și ALDE în cazul în care vor câștiga alegerile, fără să se refere la articolul Constituției care spune că șeful statului este obligat să desemneze un prim-ministru propus doar de partidul care câștigă 50% plus unu din voturi. În celelalte cazuri, președintele poate desemna un premier care poate forma un guvern sprijinit de o majoritate în Parlament. 

Gabriela Firea, primarul Capitalei, a declarat că Liviu Dragnea, președintele PSD, ar fi cel mai în măsură să preia funcția de prim-ministru după alegeri.  De asemenea, și Ion Iliescu a declarat că Liviu Dragnea ar putea fi premier din iarnă. 

Amintim că Liviu Dragnea a fost condamnat la doi ani cu suspendare în dosarul Referendumul.  Președintele PSD a fost acuzat că a complotat pentru trucarea rezultatului de la referendumul din 2012. Dragnea s-a retras din guvern, unde era ministru al dezvoltării regionale, în urma condamnării, dar a rămas președinte PSD.

De asemenea, Partidul România Unită (PRU) a prezentat o formulă de Guvern în care premier al fi Victor Ponta. 

Fostul premier Victor Ponta este urmărit penal în dosarul Turceni-Rovinari și în cel în care este acuzat că i-a promis lui Sebastian Ghiță loc de deputat în schimbul plății unei vizite a lui Tony Blair în campania PSD, de 200.000 euro.

Citiți și:

L. Dragnea: Klaus Iohannis încalcă grav Constituția

PSD: „Criteriile poporului român nu sunt criteriile lui Iohannis”

Victor Ponta: „Neamțul îl plagiază pe Băsescu”