Sari la conținut

Ion Iliescu: Acţiunea Moscovei de încurajare a separatismului din estul Ucrainei a fost „cam aventuroasă”

 

Rugat să-l caracterizeze pe preşedintele rus, Vladimir Putin, Ion Iliescu a spus că este „un om de acţiune şi ambiţie”.

„Pe mine m-a surprins faptul că s-au aventurat într-un asemenea conflict. Ucraina a fost prima zonă de formare a statului rus, prima formă de stat rusesc a fost Kievskaia Rus (Rusia Kieveană), adică statul rus cu capitala la Kiev. Apoi Ivan cel Groaznic a mutat-o la Moscova şi Petru cel Mare la Petrograd. Asta a fost istoria, deci Ucraina este parte din istoria Rusiei, probabil de aici sunt anumite sensibilităţi, că Ucraina şi-a declarat independenţa, s-a desprins cumva de Rusia, dar firesc ar fi fost, ţinând seama de această istorie comună, să existe relaţii de înţelegere, de cooperare (...) Deci ceva este anormal în maniera de abordare şi de reacţie”, a declarat Ion Iliescu, potrivit Mediafax.

Întrebat care va fi răspunsul Rusiei la amplasarea centrelor de comandă ale NATO în Europa de Est, fostul președinte a afirmat că va fi prudent.

„Trebuie să ia în considerare situaţia dată, obiectivă, şi nu cred că-şi va putea permite să meargă mai departe cu acte ca cel din Ucraina, care şi aşa a creat un factor mare de instabilitate chiar în spaţiul fost sovietic, în spaţiul rus, în ţările care s-au desprins din fosta URSS”, a precizat fostul preşedinte.

Referitor la Lugansk şi Doneţk, Ion Iliescu a spus că „se prefigurează o desprindere, o ruptură din Ucraina” care va adânci instabilitatea din această ţară şi îi va afecta unitatea statală.

Pe de altă parte, fostul şef al statului a apreciat că „ruşii au o anumită datorie istorică”, întrucât primul stat rus a fost Kievskaia Rus (Rusia Kieveană).

„Într-un fel este şi această nostalgie, faptul că s-a desprins Kievskaia Rus cu Ucraina din Rusia Mare, probabil, ca mentalitate. Era, de pe altă parte, o obligaţie ca să respecte aceste legături de fraternitate între aceste două popoare care au trăit împreună în marele stat rus, în URSS şamd”, a spus Ion Iliescu.

El a mai spus că acţiunea Rusiei de încurajare a separatismului din estul Ucrainei a fost „cam aventuroasă”.

Rugat să comenteze declaraţia generaului Ben Hodges, comandantul trupelor americane din Europa, care a susţinut că Rusia vrea să deţină controlul asupra gurilor Dunării, Ion Iliescu a declarat că interesul Rusiei pentru Marea Neagră e „normal”.

„E adevărat că populaţia în Crimeea este majoritar rusă, dar sigur, interesul pentru Marea Neagră este de înţeles pentru o ţară limitrofă şi mare putere limitrofă, Rusia şi Turcia fiind puterile cele mai importante la Marea Neagră. Eu sper însă ca (Vladimir Putin - n.r.) să manifeste totuşi prudenţa necesară în relaţiile cu toţi vecinii şi cu România. Nu cred că îşi va permite să meargă mai departe în acte şi măsuri care să constituie factori preocupanţi pentru stabilitatea zonei”, a afirmat Iliescu.

Întrebat dacă România ar trebui să se teamă de criza din Ucraina, Ion Iliescu a precizat: „Nu să se teamă, dar fără îndoială (...) un conflict în apropierea frontierelor totdeauna creează multe probleme. Ucraina ne este vecină şi relaţiile suferă din multe puncte de vedere”.