Sari la conținut
News Alert

Ion Iliescu, aniversat la Ateneul Român

Primul preşedinte al României de după perioada comunistă a fost întâmpinat la intrare de basul Pompei Hărăşteanu, care i-a cântat, împreună cu cei prezenți, „Mulți Ani Trăiască!”.

Sala Ateneului a fost plină, iar printre cei care au venit să-l sărbătorească pe Ion Iliescu s-au aflat Andrei Năstase, fiul lui Adrian Năstase, şi fostul premier Nicolae Văcăroiu.

La sfârşitul concertului, Ion Iliescu s-a întors la politică şi a declarat că nu exista nicio grabă pentru organizarea unui Congres al PSD, aşa cum cer cei care îl critică pe Victor Ponta pentru că nu şi-a asumat eşecul din alegerile prezidenţiale. Consiliul Naţional al PSD se reuneşte pe 20 şi 21 martie pentru a stabili data unui eventual congres.

Nu-i nicio grabă şi e nevoie şi de o perioadă de reflecţie după rezultatele de la sfârşit de an. Adică e o perioadă în care membrii de partid trebuie să tragă nişte concluzii, nişte învăţăminte, şi să fie o discuţie firească în conducerea de partid, cel mai mare partid al ţării, care are responsabilităţi. Deci un Congres nu e o chestiune oarecare”, a spus el.