Sari la conținut
News Alert

Iulian Fota: „PSD nu s-a descurcat rău fără Victor Ponta. Rovana Plumb poate fi o alternativă”

„S-au descurcat bine. PSD, spre surprinderea mea, nu s-a descurcat rău fără Victor Ponta. Și Rovana Plumb mi se pare o persoană care poate fi o soluție sau o alternativă pentru Victor Ponta, mai ales că e timpul ca o femeie să demonstreze că se poate face politică de vârf”, a spus fostul consilier prezidențial la Digi24.

Iulian Fota crede că Victor Ponta trebuie să dea socoteală în fața colegilor de partid pentru absența sa de peste trei săptămâni. În plus, spune el, trebuie discutată problema UNPR.

„PSD resimte atitudinea UNPR pe strategia națională de apărare și pe numirea lui Mihai Răzvan Ungureanu la SIE ca pe o trădare. PSD se simte trădat de UNPR. Într-o coaliție, asta este o chestiune foarte complicată și delicată, trebuie discutată. Cred că Liviu Dragnea a și spus-o, e principala chestiune pe care Victor Ponta va trebui s-o spună partidului. Cum vede viitorul coaliției: are încredere în UNPR? Merg în continuare împreună?”, a spus fostul consilier prezidențial.

El a subliniat că șeful UNPR, Gabriel Oprea, este prieten cu Victor Ponta.

„Palma a bătut-o cu Victor Ponta. Dacă, de exemplu, Victor Ponta își dă demisia, UNPR este liber de orice fel de obligație. Pe de altă parte, nu văd PNL întinzând o mână UNPR în acest moment, astfel încât UNPR să treacă alegerile cu bine", a spus el.