Klaus Iohannis a promulgat legea votului prin corespondență

Data publicării:
consultari4 klaus iohannis societatea civila 06 11 2015 presidency

Foto: Presidency.ro

Șeful statului a semnat joi „decretul pentru promulgarea Legii privind votul prin corespondenţă, precum şi modificarea şi completarea Legii nr. 208/2015 privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților, precum și pentru organizarea și funcționarea Autorității Electorale Permanente”, anunță un comunicat al Administrației Prezidențiale.

Legea votului prin corespondenţă a fost „un obiectiv pe care Preşedintele Klaus Iohannis şi l-a asumat încă de la începutul mandatului. Acest act normativ este unul aşteptat de întreaga societate şi asigură premisele respectării dreptului fundamental la vot pentru toţi românii, oriunde s-ar afla ei în lume”, se mai arată în comunicat.

Curtea Constituțională a României (CCR) a decis miercuri, cu unanimitate, că este constituțională legea privind votul prin corespondență. Astfel, românii din străinătate vor putea vota prin corespondenţă începând cu viitoarele alegeri parlamentare.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri