Klaus Iohannis: Am cerut sprijinul Franţei pentru aderarea României la spaţiul Schengen

Data publicării:
10830532 780636442023609 8111208548213712446 o

De la Palatul Elysee, Klaus Iohannis a anunţat că i-a cerut preşedintelui Franţei, Francois Hollande, să sprijine aderarea României la Spaţiul Schengen. Acesta este principalul mesaj livrat, de la Paris, de preşedintele român, Klaus Iohannis, aflat în vizită oficială în capitala Franţei.

Şeful statului român a fost primit la Palatul Elysee, de omologul său francez, Francois Hollande, pe care Klaus Iohannis l-a invitat, la rândul său, în România. 

Klaus Iohannis a declarat că principalele repere ale relaţiei bilaterale dintre cele două state privesc cooperarea economică, în numeroase domenii, precizând că un aspect deosebit de important pentru autorităţile de la Bucureşti este cel al imaginii pe care o au, în Franţa, România şi comunitatea românească din Hexagon. 

Klaus Iohannis, după întâlnirea cu președintele Franței: „Deciziile politice dintr-o țară pot influența multe alte țări”

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că a solicitat preşedintelui Hollande sprijin în eforturile României în combaterea oricărui „discurs care reduce o relaţie solidă la clişee”.

„Am solicitat sprijinul Franţei pentru aderarea României la spaţiul Schengen. Am exprimat încrederea că o astfel de decizie, privind aderarea României la Schengen, va putea fi adoptată cât mai curând posibil”, a precizat şeful statului.

Klaus Iohannis a mai spus că a discutat cu Hollande despre priorităţile la nivel european în lupta antiterioristă. „Am trecut în revistă cu preşedintele Hollande evoluţiile preocupante din vecinătatea estică a Uniunii Europene, şi modalităţile de sporire a apropierii unora din state de regiunea UE”, a arătat el.

Chiar dacă discuţiile cu oficialii francezi au decurs ca la carte, vizita părea că a debutat cu stângul. Un mic incident a avut loc chiar pe aeroport.

După ce preşedintele şi soţia lui au fost primiți de un membru al protocolului francez, şeful statului şi-a dat haina jos şi a aşteptat să o ia cineva. Cum acest lucru nu s-a întâmplat, preşedintele a făcut un gest neaşteptat.

Şi-a aruncat haina pe plafonul maşinii. Imediat membrii delegaţiei României au reacţionat, iar haina a ajuns în cele din urmă chiar la şeful Serviciului de Pază şi Protecţie, generalul Lucian Pahonţu.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri