Sari la conținut

Klaus Iohannis: Am datoria şi privilegiul de a cere românilor să cinstească Drapelul Naţional

 

"Tricolorul este simbolul absolut al românilor de pretutindeni. Drapelul Național flutură cu mândrie în Europa și în lume, este purtat cu demnitate de către ostașii noștri în teatrele de operații de pe întregul mapamond și însoțește momentele de bucurie ale victoriilor sportivilor noștri. Cu prilejul acestei sărbători, am datoria, dar și privilegiul de a cere tuturor românilor să prețuiască și să cinstească Drapelul Național", spune Iohannis în mesaj, potrivit Administrației Prezidențiale.

El arată că Ziua Drapelului Național este pentru toți românii o sărbătoare de suflet.

"Drapelul, ca simbol național, ne reamintește permanent de jertfele înaintașilor pentru o Românie modernă, stat național, suveran, independent, unitar și indivizibil, partener al Alianței Nord-Atlantice și membru de încredere al Uniunii Europene", adaugă șeful statului.

Iohannis subliniază că "tricolorul reprezintă liantul generațiilor de români care au contribuit la construcția României de astăzi".

"La rândul nostru, avem responsabilitatea să lăsăm moștenire o Românie mai bună, o națiune cu adevărat puternică", mai spune șeful statului, care urează "La mulți ani!" României și tricolorului.