Klaus Iohannis, candidatul la prezidenţiale al Alianţei Creştin-Liberale. "Vreau mai puţină gălăgie"

Data publicării:
klaus iohannis -Mediafax Foto-Ovidiu Dumitru Matiu-1

"Nu avem voie să pierdem prezidenţialele. Vin din administraţia locală spre preşedinţia României pentru a scăpa de regulile jocului în politică de până acum. Sibiul este dovada că în România se poate. Dacă se poate în Sibiu, se poate în toată România. 

Este pentru prima dată după 25 de ani când o structură politică de asemenea anvengură desemnează pentru funcţia supremă în stat un cetăţean român dar aparţinând unei minorităţi etnice, în pofida unei propagande necinstite şi perverse pe care adversarii noştri au pus-o în mişcare în ultimul timp.

Vreau mai puţin spectacol, mai puţină gălăgie şi mai multă seriozitate în exercitarea funcţiei prezidenţiale. Le propun românilor un deceniu de prosperitate şi respect. Nu o să mă auziţi pe mine adresându-mă primului ministru altfel decât <domnule>, chiar dacă suntem adversari.

Nu putem cere nimănui în lume să ne respecte, dacă nu ne respectăm noi înşine. Propun modelul de politică al respectului. Preşedintele nu decide în mod direct nici guvernarea, nici politicile publice, dar nu înseamnă că e în afara dezbaterilor care privesc direcţia societăţii româneşti.

Sunt două zone în care, ca preşedinte, voi garanta parcursul de până acum şi voi apăra ce s-a realizat. Prima priveşte politica externă şi opţiunile noastre fundamentale, parteneriatul strategic cu SUA, apartenenţa noastră la NATO şi la UE. A doua priveşte independenţa justiţiei, este un câştig care trebuie apărat şi consolidat", a declarat Klaus Iohannis.

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a anunţat, luni, desemnarea prim-vicepreşedintelui democrat-liberal Cătălin Predoiu drept candidat al ACL pentru funcţia de premier.

Blaga a făcut această precizare în conferinţa de presă în care a fost anunţată desemnarea lui Klaus Iohannis drept candidat al Alianţei Creştin-Liberale (ACL) pentru alegerile prezidenţiale.

Anterior, şi în şedinţa separată a conducerii PDL s-a decis ca prim-vicepreşedintele democrat-liberal Cătălin Predoiu să fie candidat pentru funcţia de premier.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
VIDEO 25 de nave rusești staționează în Marea Neagră. Vestea bună: Nu au muniție și drone de atac
Digi FM
Fiica lui Catherine Zeta-Jones, o copie fidelă a mamei sale la 21 de ani. Carys strălucește în rochia mamei...
Digi World
Șase lucruri prin care trece o persoană aflată pe patul de moarte, cu puțin înainte să se stingă. O asistentă...
Digi Animal World
Doi vulturi au fost duși la un centru de reabilitare după ce au fost găsiți beți. Cum au reușit păsările să...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...