Klaus Iohannis, evaluat de trei foști consilieri prezidențiali

Data publicării:
lazaroiu fota turcan

Iulian Fota: Este clar că președintele Klaus Iohannis vrea să dezvolte un alt stil de politică și asta e bine, pot fi avantaje și pe stilul acesta și pot fi lucruri care se pot face și care n-au fost posibile pe mandatul dlui președinte Traian Băsescu. Încă e o perioadă de început. E o perioadă liniștită în politica din România. M-ați întrebat de Klaus Iohannis, dar îmi vine să vă spun ceva tot de Traian Băsescu: Traian Băsescu nu era conflictual de felul lui. Problema e alta, problema e că în România nu poți să împingi reformele înainte fără să ajungi la un moment dat la un conflict cu ceilalți. Uitați-vă la povestea asta cu „marțea neagră”! De ce nu se potolesc unii oameni în România, când știu că îi fac rău acestei țări? Pentru că atât îi duce mintea, n-au educație sau pur și simplu sunt răi de la natură. S-ar putea la un moment dat și președintele Klaus Iohannis să ajungă într-un punct în care să-și schimbe atitudinea.

Unele lucruri în România, dacă vrei să le duci înainte, să le protejezi, că ele sunt bune să le pui în practică, nu le poți face decât printr-o concentrare de efort și chiar uneori printr-un plus de încrâncenare, pentru că asta este țara: are oameni deschiși spre reformă și conservatori de proastă reputație, care nu vor decât să-și conserve privilegiile lor personale. Când te confrunți cu ei, ce faci? Cedezi? Sau încordezi mușchii?

Mai e un lucru care îi supără pe mulți la Traian Băsescu: a câștigat toate războaiele pe care le-a dus. Traian Băsescu chiar e un Napoleon al politicii în România.

Valeriu Turcan: Cu totul alt stil, alt profil de președinte, dar aș remarca două chestiuni: în primul rând, un sprijin total pentru efortul anticorupție și rezonez cu ce spunea colegul Iulian Fota – conflictul e inevitabil pe acest teren – și am văzut un sprijin total pentru dosarele strategice ale României, inclusiv în relația cu partenerii transatlantici. E o continuitate din punctul acesta de vedere, o linie fermă, care mie îmi dă încredere că va avea un mandat sau mandate de succes.

Nu suntem noi obișnuiți ca șeful statului să facă un pas în spate și să lase opiniei publice să vadă ce fac partidele, guvernul, Parlamentul. Poate era nevoie și de un astfel de moment. Ideea că din nou va fi la Palatul Cotroceni un președinte care va domina tot spectrul e în sine o idee care produce conflict.

Dacă vrei să obții ceva, încerci să-ți redefinești mandatul sau să construiești treptat, pas cu pas. A încercat să colaboreze și cu Ponta, n-a ieșit nimic.

Partidele se pot manifesta, iată că sunt în prag de alegeri la anul și vor trebui să vină cu garnituri noi, cu programe politice solide.

Până acum mi s-a părut că a fost un mandat început bine. Suntem noi setați pe această dominare a spectrului de către ocupantul funcției de la Cotroceni, ceea ce nu cred că este întotdeauna în avantajul nici al democrației, nici al rezolvării de lucruri.

Sebastian Lăzăroiu: Cred că e un început stângaci, dar nici Traian Băsescu n-a-nceput din primele luni, e clar că e o perioadă de adaptare, deci nu e neapărat un reproș. Evident că nu este reactiv cum era Traian Băsescu și cred că e mai bine așa, cred că trebuie lăsată și societatea să reacționeze la ceea ce fac politicienii, la anumite evenimente cu mare impact și cu mare mediatizare. Trebuie lăsată societatea civilă să aibă o reacție.

Ce-i reproșez președintelui este că nu face agenda pe subiectele importante și pe termen lung. Pentru că, vedeți, el are un mandat care depășește mandatul, de exemplu, al actualului guvern și parlament, e un mandat de cinci ani. El ar trebui să vorbească despre lucruri importante, cum ar fi educația din România, despre sănătate, despre revizuirea Constituției, despre reorganizarea administrativ-teritorială, despre exercițiul bugetar 2014-2020 cu fondurile europene. Astea sunt subiecte pe care partidele nu le ating, după cum vedeți, pentru că partidele intră în luptele lor mici electorale, dar președintele trebuie să se ridice deasupra lor și să vorbească, pentru că sunt subiecte care preocupă societatea, pe români.

Iulian Fota: Are cinci ani de mandat, dar mai are un an să convingă, pentru că dacă PNL pierde alegerile la anul, în 2016, în toamnă, se încheie și mandatul președintelui, nu de jure, ci de facto. Din momentul acela, puterea și capacitatea lui de a influența afacerile în România vor scădea dramatic. Președintele e puternic dacă are un guvern de partea sa. Dacă nu are un guvern și nu e dispus să lupte pentru obiectivele sale, președintele devine ușor o emblemă, un abțibild. Deci, după părerea mea, și pentru președinte, în toamnă, va începe un an hotărâtor.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri