Klaus Iohannis: Sper ca aderarea la Schengen să se rezolve într-un termen rezonabil

Data publicării:
schengen iesire-1

Klaus Iohannis a declarat, miercuri, la Adevărul Live, că în cadrul întrevederilor cu oficiali europeni va aborda şi chestiunea aderării României la Spaţiul Schengen. Nu pot să spun eu acum că se va tranşa chestiunea în 2015 sau nu. Dar pot să vă spun sigur că la fiecare discuţie voi ridica problema şi sper să se rezolve într-un termen rezonabil”, a afirmat Iohannis.

Întrebat dacă are semnale privind sprijinirea României în vederea aderării, Klaus Iohannis a precizat că „întotdeauna au fost ţări care au sprijinit România, chiar foarte vocal în acest demers, şi au fost ţări care au fost mai reţinute şi unii chiar au spus că România încă nu îndeplineşte toate criteriile”.

„Cu toată lumea trebuie discutată chestiunea, trebuie văzut dacă noi într-adevăr trebuie să mai îmbunătăţim ceva sau dacă este doar o chestiune de negociere diplomatică. Aceste lucruri o să le ştim mai bine, după ce voi avea discuţii cu toţi partenerii”, a spus Iohannis.

Totodată, preşedintele a mai spus că va reitera în toate discuţiile poziţia sa împotriva unei Europe „cu două viteze”.

„Se vede mai ales în această situaţie geopolitică complicată că lucrurile au început să se rezolve bine când Europa a început să vorbească pe o voce. Pe de altă parte, trebuie să fim realişti. Din punct de vedere economic, social şi aşa mai departe sunt diferenţe mari între ţări din cadrul UE, dar asta nu înseamnă că trebuie să statuăm un principiu al Europei cu două viteze, dimpotrivă, trebuie toată lumea să facă tot ce trebuie pentru a elimina aceste discrepanţe şi pentru a avea o Europă într-adevăr unită", a subliniat Iohannis.



Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri