Sari la conținut

Kovesi refuză, din nou, invitația la audieri. Argumentația

Procurorul-șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, a transmis o scrisoare Comisiei de anchetă parlamentară privind alegerile prezidențiale din 2009 prin care îi anunță pe senatori și deputați că nu se va prezenta la audieri la ședința de miercuri.

160610_interviu_laura_codruta_kovesi_15_INQ_Octav_Ganea

Sursă foto: INQUAM PHOTOS / Octav Ganea

„În legătură cu adresa dumneavoastră nr. 4c-30/139 din data de 13 noiembrie 2017, reiterez convingerea că obiectul de activitate al Comisiei speciale de anchetă a Senatului și Camerei Deputaților pentru verificarea aspectelor ce țin de organizarea alegerilor din 2009 și rezultatul scrutinului prezidențial constă în «analiza și clarificarea unor situații de fapt, a unor aspecte sau fenomene sociale relevante, justificat de interesul public de a cunoaște anumite realități cu reverberații în plan social, juridic sau politic», sens în care vă aduc la cunoștință că nu dețin «informații și/sau documente necesare clarificării împrejurărilor și cauzelor în care s-au produs evenimentele supuse cercetării parlamentare”, le scrie Laura Codruța Kovesi aleșilor.

Cu 9 voturi „pentru”, 2 voturi „împotrivă” și o abținere, Comisia de anchetă privind alegerile din 2009 a decis, luni, să o reinvite pe Kovesi la audieri.

Este vorba de a patra invitație formulată de Comisie procurorului-șef al DNA.

Pe 7 noiembrie, activitatea Comisiei de anchetă privind alegerile prezidențiale din 2009 a fost prelungită cu încă 60 de zile. Parlamentarii au spus că au nevoie de mai mult timp pentru a asculta toate persoanele implicate în organizarea alegerilor prezidenţiale de acum opt ani.