Sari la conținut

Lege importantă, vizată pentru modificare în Parlament

Preşedintele Comisiei de control al SRI, Adrian Ţuţuianu, a declarat marţi, pentru News.ro, că va fi stabilit un colectiv care să redacteze mai multe proiecte de lege, printre care şi cel care vizează statulul ofiţerilor de informaţii, membrii comisiei urmând să se reunească, de la ora 14.00, în şedinţa săptămânală.

2 SRI

Chestionat ce se va discuta în şedinţa de marţi, Adrian Ţuţuianu a spus: „Regulamente, diverse lucruri, stabilim mai degrabă ce facem în perioada următoare”.

Întrebat despre un posibil proiect de lege privind statutul ofiţerilor de informaţii, preşedintele Comsiei de control al SRI a afirmat că va fi stabilit un colectiv care să redacteze mai multe proiecte, printre care şi acesta.

„Ne-am propus să stabilim un colectiv care să facă lucrul acesta, să redacteze un proiect şi mai multe proiecte vrem să redactăm. Şi facem nişte subcomisii în cadrul Comisiei”, a adăugat Adrian Ţuţuianu. 

Ţuţuianu a anunţat în 3 februarie că în perioada următoare va demara procedurile de modificare a legilor din domeniul siguranţei naţionale, modificări cerute însistent de către preşedintele Klaus Iohannis.

„Am discutat astăzi despre pachetul de legi, unii au vorbit de zece, alţii de 12 sau 14. Ne interesează să modificăm, să completăm, să aducem la zi legea securităţii naţionale, legea de organizare şi funcţionare a SRI. Se pare că este urgent să clarificăm statutul ofiţerului de informaţii, de asemenea, să venim cu completări la legea privind terorismul. Sunt şi alte acte normative”, a anunţat Adrian Ţuţuianu.

El a mai spus că trebuie modificate şi actele normative în baza cărora funcţionează comisia de control al SRI.

Sursa: News.ro