Sari la conținut

Legea „Big Brother”. Noi precizări SRI privind rețelele de socializare 

Cei care vor implementa sistemul garantează că nu vor fi interceptate conversaţii particulare şi că în el vor fi introduse datele din categoria celor publice, care nu au nevoie de mandat de la judecător pentru a putea fi accesate. Beneficiarii sunt: ministerul de Interne, ministerul Public, DIICOT, DNA, ministerul de Finanţe, Direcţia generală de antifraudă fiscală şi Serviciul Român de Informaţii.

Potrivit SRI, instituţiile statului valorifică doar un sfert din informaţiile existente, iar noua achiziţie va rezolva această problemă şi va micşora timpul de găsire a datelor cu 90 la sută. O altă caracteristică a sistemului este că face o copie pentru toate datele existente.

Un lucru bun, spun specialiştii, în condiţiile în care anul trecut o importantă instituţie a statului a pierdut mai mult de 25 la sută din baza de date, pe care a trebuit apoi să o refacă pentru că nu avea de unde să o recupereze. Principalul rol al sistemului va fi lupta împotriva terorismului, spun ofiţerii de informaţii. El există deja în Marea Britanie, Statele Unite, Spania şi Germania.