Lista localităților din străinătate în care trebuie înființate secții de votare

Data publicării:
stampila vot alegeri digi24

Autoritatea Electorală Permanentă a transmis Ministerului de Externe lista localităților din străinătate în care trebuie înființate secții de votare. Este vorba de acele localități sau grupuri de localități în care își au domiciliul sau reședința, potrivit Registrului electoral, minimum 100 de alegători.

stampile vot - roaep

Trebuie înființate patru secții de votare în Republica Moldova, la Carabetovca, Căușeni, Bardar și Soroca, două în Spania, la Tarancón și Torrejón de Ardoz, și una în Marea Britanie, la Luton, potrivit AEP.

De asemenea, ministerul trebuie să transmită Autorității, până în 11 octombrie, lista secţiilor de votare care pot fi organizate și în alte localități, motivată din punctul de vedere al oportunităţii înfiinţării acestora, arată un comunicat al AEP.

tabel sectii votare

Românii din străinătate pot vota și la secțiile de votare organizate în cadrul ambasadelor, consulatelor și institutelor culturale din țara de reședință.

De asemenea, de anul acesta, cei care s-au înscris în Registrul electoral pot vota și prin corespondență. Până în 12 septembrie 2016, au fost validate doar 9.116 cereri de înscriere în Registrul electoral depuse de alegătorii români cu domiciliul sau reședința în străinătate.

Peste 6.600 dintre cei care s-au înscris în registrul electoral vor să voteze prin corespondență, iar aproximativ 2.400 vor să voteze în secțiile de votare.

Cererile de înscriere în Registrul electoral cu opțiunea pentru votul prin corespondență au fost depuse de cetățeni români cu domiciliul sau reședința în 2.209 localități din 44 de țări, iar cele cu opțiunea pentru votul în secțiile de votare au fost depuse de cetățeni români cu domiciliul sau reședința în 496 de localități din 33 de țări, arată un comunicat al autorității.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri