Sari la conținut

Liviu Dragnea îl acuză pe premier de minciună

Liviu Dragnea a spus că premierul Dacian Cioloş şi PNL mint când afirmă că ar fi vorba de un impact bugetar de 4 miliarde de lei ca urmare a majorarii salariilor medicilor şi profesorilor cu 15%. Invitat la o emisiune televizată, liderul PSD a declarat că impactul bugetar final ar fi de maximum 1,8 miliarde de lei.

Au sărit ca arşi. Primul, Dacian Cioloş, după care cei de la PNL, că este o crimă politică. Nu se poate aşa ceva. Au venit cu minciuni. Au spus e un impact de patru miliarde de lei şi bugetul nu poate suporta aşa ceva. Doamna de la PNL a spus acum ceva timp, anunţa cu foarte multe surle şi trâmbiţe că PNL va dubla salariile medicilor. Acum spun că nu se mai poate. Din aceste patru miliarde, imediat, a doua zi, 42,9% se întorc la bugetul de stat ca şi contribuţii şi impozit pe venit. Din ceea ce rămâne, se duc 80% în consum, adică în PIB, 20% rămân la economisire. Din cei 80% din PIB, în final, se fiscalizează o treime. Impactul net în final este că 55-60% din cele patru miliarde se întorc la bugetul de stat, deci practic impactul este de 1,5 - 1,6 - 1,8 miliarde de lei”, a spus liderul PSD.

Tăierile de taxe şi creşterile salariale adoptate de Parlament în ultimele luni ar putea avea un impact catastrofal asupra bugetului, a atenţionat Dacian Cioloş. „Pomenile electorale” însumează 9 miliarde de lei, adică 1% din tot Produsul Intern Brut al României, după cum a calculat Guvernul.