Sari la conținut

Liviu Dragnea: N-o să stăm cu mâna întinsă la nesfârșit. Gabriela Firea i-a făcut o ofertă cinstită lui Nicușor Dan

Un candidat PSD a câștigat pentru prima dată funcția de primar general al Capitalei, prin Gabriela Firea, care a obținut 42,98 la sută din voturi, potrivit rezultatelor oficiale parțiale. Pe locul al doilea s-a clasat Nicușor Dan, cu 30,52 la sută din voturi, un candidat care a reprezentat Uniunea Salvați Bucureștiul, formațiune născută din rândul societății civile. Mai mult, este pentru prima dată după Revoluție când un partid politic câștigă tot la Capitală – și funcția de primar, și toți primarii la sectoare, a subliniat liderul PSD, Liviu Dragnea.

Pentru a avea însă o majoritate solidă în Consiliul General, Gabriela Firea i-a propus lui Nicușor Dan să devină viceprimar, ofertă pe care liderul USB a declinat-o.

Întrebată dacă își menține oferta făcută înainte de alegeri, Gabriela Firea a spus, luni, că are un contract cu „bucureștenii” și că îi va reprezenta pe toți. „Suntem în alianță politică cu UNPR și într-un parteneriat și colegialitate cu ALDE. După finalizarea numărătorii voturilor, împreună vom lua o decizie. Dar așa cum știți, noi suntem oameni serioși, dacă am întins odată o mână nu cred că avem motive să o retragem. Într-adevăr, declarațiile de ultim moment ale dânsului (Nicușor Dan – n.r.) ne-au pus un pic pe gânduri, dar noi facem toate alianțele doar în beneficiul bucureștenilor și sunt convinsă că toate proiectele pe care le vom propune în Consiliul General, vor fi votate, indiferent dacă există sau nu o majoritate, din punct de vedere al criteriului politic”, a spus Gabriela Firea.

La insistențele jurnaliștilor, care au întrebat-o pe Gabriela Firea dacă negociază în continuare cu USB, liderul partidului, Liviu Dragnea, a intervenit și a făcut niște precizări:

Gabriela Firea a făcut o ofertă cinstită, o ofertă corectă lui Nicușor Dan, exclusiv în interesul bucureștenilor. Am văzut că Nicușor Dan a refuzat explicit această propunere de colaborare, de a forma o majoritate solidă în Consiliul General pentru ca proiectele importante din București să fie aprobate, pentru ca în Consiliul General și în Primăria Generală să nu fie disfuncționalități și actul administrativ să fie foarte cursiv. Nu putem sta nici noi ca partid, nici doamna primar general cu mâna întinsă la nesfârșit. Dintr-un motiv foarte simplu: chiar are treabă. (...) Noi n-o să stăm în negocieri politice, doamna primar general cu atât mai puțin. Dacă până se va constitui majoritatea în Consiliul General , dumnealor (USB – n.r.) vor reveni la sentimente mai bune, cu dragă inimă doamna primar general, colegii mei, consilierii generali vor participa la această colaborare, dacă nu, noi n-am susținut candidați, dna Firea n-a ajuns primar general pentru a sta permanent în rugăminți față de unii care nu vor să colaboreze”, a punctat liderul PSD.