Sari la conținut

Liviu Pop își apără greșelile gramaticale: „Genunche e regionalism/Savanții folosesc greșeala erorilor”

Ministrul Educației, Liviu Pop, și-a apărat greșelile gramaticale pentru care a fost ironizat pe rețelele de socializare și a sugerat că afirmațiile sale au fost scoase uneori din context.

Numit în mod ironic „ministrul genunche”, după ce s-a operat și a anunțat că „operația la genunche a decurs bine”, Liviu Pop a declarat că acesta este un regionalism folosit frecvent în Vișeul de Jos:

„Genunchele e un cuvânt pe care îl folosim des în Maramureş. Atunci eram în spital, cu gândul acasă. E un regionalism din Vişeul de Jos”, a spus Pop.

După ce a afirmat în plenul Senatului că „greșelile se pot corecta, erorile nu”, Liviu Pop s-a apărat spunând că există „academicieni și savanți care folosesc greșeala erorilor”:

”E un discurs pe care l-am scris în cunoştinţă de cauză. Mulţi nu ştiu că există eroare de sistem, există un curs de teorie a erorilor. În lume sunt academicieni şi savanţi care au lucrări de doctorat pe tema erorilor şi unii dintre ei mai folosesc şi greşeala erorilor, dar asta este o altă discuţie. Contextul a fost pe zona gazetei matematicii. Eu am avut un semestru întreg în facultate examen pe teoria erorilor”, s-a scuzat Liviu Pop, invitat într-o emisiune la Antena 3.