Sari la conținut

Maior: Nu vom fi ameninţaţi teritorial de instabilitatea din zonă, dar vom fi afectaţi economic

Întrebat dacă România va fi ameninţată de Rusia, Maior a declarat: "În ceea ce priveşte aceste dezvoltări militare, geopolitice, de instabilitate în zona noastră, bineînţeles că întotdeauna vom fi afectaţi. Nu vom fi, desigur, ameninţaţi din punct de vedere militar, teritorial, dar vom fi afectaţi economic, informaţional, comercial şi, în cele din urmă, geopolitic de un fenomen de instabilitate la graniţe şi trebuie să tratăm foarte serios această chestiune, să fim pregătiţi pentru a înţelege fenomenul şi a-l trata corespunzător", scrie Mediafax.

Întrebat dacă este clasa politică din România calată pe apărarea intereselor României în contextul acestei instabilităţi la graniţă, directorul SRI a răspuns că există şansa existenţei unor instituţii puternice în domeniul strategic, ce pot să ofere clasei politice viziune strategică, expertiză şi capacităţi "efectiv acţionale" pentru a face faţă acestor fenomene.

"Clasa politică, desigur, are obligaţia de a respecta aceste instituţii, de a le asigura autonomia de evaluare strategică a acestor evoluţii şi de a le pune la dispoziţie resursele pentru a-şi putea îndeplini misiunea, ceea ce nu se întâmplă întotdeauna, din păcate", a adăugat Maior.