Marian Vanghelie: Funcţia mea în PSD se numeşte Marian Vanghelie

Data publicării:
Vanghelie

Nu vreau să fie un subiect despre care se discută ce am spus. Nu am nicio problemă. S-a făcut o discuţie colegială, vizavi de ce se va scrie în presă. Ne vom suspenda până se rezolvă problemele. Funcţia mea se numeşte Marian Vanghelie. Nu am fost forţaţi deloc să ne autosuspendăm. Nu vreau să fac subiect din şedinţa PSD, din suspendări, eu vreau ca Victor Ponta să câştige alegerile. Îmi menţin ce am spus vizavi de Ghiţă, că e în spatele acestor acţiuni împotriva mea. Nu l-am considerat niciodată pe domnul Ghiţă un membru vechi de partid. Nu e că e campanie electorală, e clar că aceste filmări au fost făcute acum o săptămână. Am avut ghinion să pic în contextul problemelor cu alte probleme”, a spus Marian Vanghelie.

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a anunţat, marţi, după şedinţa Biroului Permanent Naţional, că Dan Şova, Marian Vanghelie şi Sebastian Ghiţă sunt suspendaţi din toate funcţiile deţinute în partid.

Dan Șova, Sebastian Ghiță și Marian Vanghelie, suspendați din PSD. Victor Ponta: „I-am autosuspendat!”

"Este foarte clar că există prejudicii de imagine, că oamenii aceştia sunt colegii noştri, dar trebuie să îşi asume responsabilitatea pentru lucruri care nu au de a face cu campania electorală în mod direct şi că, din acest punct de vedere, sunt suspendaţi din toate funcţiile din partid. Este o decizie pe care a luat-o Biroul Permanent Naţional. Evident că am propus acest lucru şi am discutat cu aceşti colegi ai mei, pentru că vreau ca PSD să fie, în continuare, cel mai puternic partid din ţară şi cel mai disciplinat, mai ordonat şi cel mai responsabil", a spus Ponta, în conferinţa de presă organizată după şedinţa BPN al PSD.

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a fost întrebat, marţi, înaintea şedinţei conducerii PSD, ce sancţiuni se impun în cazul social-democraţilor a căror discuţie a fost surprinsă în stenograme, el replicând: "Deocamdată facem un pic de ordine şi disciplină".

Ședință cu scântei la PSD. Victor Ponta: „Facem un pic de ordine și disciplină”

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri