Marko Bela: Unii politicieni nu pot fi reformați și nu avem nevoie de ei

Data publicării:
marko bela

„Dacă partidele politice, dacă politicienii, care sunt în acest moment sau care vin după alegerile următoare, vor avea o ofertă credibilă, atunci această ofertă ar fi răspunsul cel mai adecvat la nemulțumirile opiniei publice. Foarte mulți și-au pierdut credibilitatea. Unii politicieni nu pot fi reformați și nu avem nevoie de ei, dar Parlamentul da, trebuie reformat, sistemul în continuare trebuie să fie viabil. Eu în continuare cred în democrație, cred în sistemul parlamentar, dar vă mărturisesc că și eu însumi sunt dezamăgit în ceea ce privește activitatea multora din clasa politică și actualul Parlament, din acest punct de vedere, este mult mai defectuos decât parlamentele pe care le-am avut în anii '90 sau la începutul anilor 2000. Din acest punct de vedere avem ce corecta”, a afirmat Marko Bela.

Fostul lider al UDMR a subliniat că democrația parlamentară nu este un sistem perfect, dar că deocamdată nimeni nu a reușit să inventeze ceva mai viabil sau ceva mai acceptabil. Acesta a spus că este îngrijorat cu privire la ceea ce se întâmplă, fiindcă nemulțumirile față de clasa politică „sunt justificate, au un temei real și se referă la lipsa de programe”.

„Nu există o ofertă a partidelor privind sistemul de sănătate, învățământ, infrastructură, administrație și da, din acest punct de vedere s-a făcut o greșeală enormă atunci când am schimbat sistemul electoral și sistemul uninominal s-a dovedit a fi mult mai deficitar decât sistemul anterior, pe liste. Și e foarte bine că totuși ceva ce s-a reușit cel puțin prin schimbarea legii electorale”, a mai afirmat Marko Bela.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri