Sari la conținut

Mesajul Alinei Gorghiu pentru Klaus Iohannis

„Am avut azi o elegantă competiţie. Îl felicit pe colegul si prietenul meu, Ludovic Orban, pentru felul în care a înţeles să ne raportăm azi la această funcţie interimară în cadrul PNL.

Vom fi doi oameni care au discernământ politic în continuare, vom lucra în aceeaşi echipă, iar mesajul pe care l-am dat colegilor mei şi care au avut azi încrederea de a-mi da votul a fost unul de unitate a PNL.

O să ne deschidem ca partid, o să acceptăm orice resursă de valori.

Aş vrea să îi transmit un lucru preşedintelui Iohannis, pe care l-am spus în şedinţă şi l-a spus şi Ludovic, că acest partid va fi un partener de încredere al preşedintelui României şi va continua proiectele pe care şi le-a asumat în frunte cu Iohannis în campania electorală”, a declarat Alina Gorghiu.