Metoda „Patriciu”. Cotizarea la mai multe partide, tactica firmelor pentru a-și asigura contracte cu statul

Data publicării:
contracte primarie femeie - captura

În 2012, șase firme sponsorizau și-n stânga, și-n dreapta: trei, simultan la PDL și la USL, iar restul, PSD și PNL. În 2013, doar una dintre ele, Victor Construct, a continuat tradiția, acestei firme alăturându-i-se și Conrec SA.

Victor Construct este condusă de Victor Mihalachi, apropiat al șefului CJ Botoșani, Florin Țurcanu, și fost candidat PNL la parlamentarele din 2008, ulterior convertit la PDL. Potrivit datelor privind sponsorii partidelor publicate în Monitorul Oficial, anul trecut, firma sa a donat 15.000 de lei la PSD și dublul acestei sume la PNL. În 2012, Victor Construct sponsorizase trei partide: PDL cu 50.000 de lei, în timpul guvernării Ungureanu, și, la o săptămână după căderea acestui executiv, 64.300 lei către PSD și alți 170.000 către fosta USL.

În contrapartidă, firma sa a câștigat, în 2013, 65 de milioane de lei din contracte cu statul, de mentenanță și construcție.

În 2012, 13 contracte de acest fel i-au adus venituri de 152 milioane lei. În noiembrie 2012, a primit un contract de 5,7 milioane de lei de la Ministerul Educației, iar între 2009 și 2012, construcția a trei tribunale i-a adus peste 72 de milioane de lei. Comparativ, în perioada 2007-2012, Victor Construct a avut contracte similare, de 124,6 milioane de lei, fără TVA.

Victor Mihalachi are propria sa viziune asupra lucrurilor: „Prieten nu am decât pe Dumnezeu şi aşa am considerat eu, pentru că în Botoşani sunt puţini agenţi economici şi din puţinul meu pot să ajut şi partidele. După ce mi-am plătit taxele şi impozitele, am considerat că trebuie să dau şi la partidul ăla 2 lei, 5 lei”, a declarat pentru Digi24 Victor Mihalachi, patronul Victor Construct.

Firma Conrec este patronată de botoșăneanul Mihai Vrăjitoru. Este abonat, din 1990, la contracte de întreţinere a drumurilor din județ. Este naşul fostului preşedinte de CJ, Cătălin Flutur, şi un apropiat al actualilor edili. Anul trecut a contribuit cu câte 20.000 de lei la PSD și la PNL. Cifra afacerilor cu statul s-a ridicat, în același an, la peste 10 milioane de lei, iar în 2012, la 27,5 milioane.

Partener al Conrec SA, RJR International figurează cu o contribuție de 13.500 de lei la PNL. Firma e apropiată șefului CJ Botoșani, prin omul de afaceri Radu Judele. A obținut anul trecut 9,7 milioane de lei din contracte cu statul și doar 550.000 lei în 2012.

În 2012, Simultan SRL din Timiș a împărțit egal, la PSD și PNL, suma de 200.000 de lei. În 2013 a uns numai PSD cu 10.000 de lei. Din 2007 până în 2012, a câștigat din programul „Cornul și laptele” circa 170 de milioane de lei. Cel mai mare contract, de 40 de milioane de lei, l-a primit, în timpul guvernării Boc, de la APIA. În 2013, valoarea contractelor cu statul a crescut de peste opt ori față de anul anterior, ajungând la aproape 190 de milioane de lei.

Marunțiș pentru contracte de sute de milioane

Donator: Victor Construct

Beneficiari în 2013:

PSD - 15.000 lei

PNL- 30.000 lei

Beneficiari în 2012:

PDL - 50.000 de lei

PSD - 64.300 lei

USL - 170.000 lei

Valoarea contractelor cu statul:

- 65 milioane lei în 2013

- 152 milioane lei în 2012

- 124,6 milioane de lei, între 2007- 2012

Donator: Conrec SA

Beneficiari în 2013:

PSD - 20.000 lei

PNL- 20.000 lei

Valoare contracte:

- peste 10 milioane lei în 2013

- 27,5 milioane lei în 2012

Donator: RJR international

Beneficiar în 2013:

PNL - 13.500 de lei

Valoarea contractelor:

- 9,7 milioane lei în 2013

- 550.000 lei în 2012.

Donator: Simultan SRL

Beneficiari în 2012:

PSD - 100.000 lei

PNL - 100.000 lei

Beneficiar în 2013:

PSD - 10.000 lei

Valoare contracte:

- 170 milioane de lei între 2007 și 2012

- 24 milioane lei în 2012

- 189,7 milioane lei în 2013

(sursa: Monitorul Oficial, Registrul Comerțului)

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri