Sari la conținut

Mihai Tudose: Nu a fost un război. Liviu Dragnea: Am comunicat prost unul cu altul

Miniştrii Sevil Shhaideh şi Rovana Plumb au demisionat, deşi "toată lumea" din Comitetul Executiv le-a cerut să nu demisioneze, a anunţat Liviu Dragnea joi seară, la finalul şedinţei Comitetului. El a subliniat că toată lume a greşit, inclusiv el, şi că a comunicat "prost" cu Mihai Tudose. La rândul lui, premierul a afirmat că nu a fost vorba despre "un război".

171012_PSD_06_INQUAM_Photos_Octav_Ganea tudose dragnea

FOTO: INQUAM PHOTOS - Octav Ganea

Declaraţiile lui Liviu Dragnea:

"Toţi colegii au adus argumente pentru ca cele două colege să nu plece din Guvern, după ce, iniţal, au spus că s-au decis să prezinte colegilor noştri decizia de a demisiona din Guvern. După toate orele de discuţie şi o discuţie separată cu ele, toată lumea le-a cerut să rămână în guvern, au fost întrebate a doua oară, şi-au menţinut decizia de a demisiona.

Au spus că nu vor pune sub semnul întrebării posibilitatea ca PSD să rămână la guvernare şi să afecteze activitatea guvernamentală. Sevil a spus că vrea să aibă demnitate, să nu mai fie acuzată că se agaţă de scaun. Asta a zis şi Rovana. Toată lume a apreciat, inclusiv premierul, profesionalismul şi calitatea lor de membri ai Guvernului foarte bună, foarte eficiente.

Aproape toată lumea din CEx a plecat supărată. Nu vroiau să le lase să iasă din sală. Nu le puteam ţine prizoniere în şedinţa CEx. Probabil şi sper ca Rovana şi Sevil să vă spună motivul.

Sevil a spus foarte clar că nu mai poate duce această presiune. Ea şi familia ei nu mai pot duce această presiune infernală.

Toată lume a constatat că în permanenţă se inventează ceva.

Le-am spus colegilor mei că toţi am greşit, că ne-am lăsat influenţaţi de oameni de bine, din afara partidului, care, brusc, au devenit foarte grijulii cu PSD. 

PSD a trecut printr-o cumpănă mare. O instabilitate a PSD poate produce instabilitate şi în ţară.

I-am spus lui Mihai că nu poate lua în calcul varianta demisiei. E un premier bun. Am comunicat prost unul cu altul. Îmi asum asta. Nu mai putem pune şi partidul, şi Coaliţia, şi Guvernul, într-o situaţie limită. Şi eu, şi Mihai am avut de învăţat din această perioadă. Mulţi au plecat supăraţi.

Să nu creadă vreo instituţie, indiferent de care natură, că acest partid se lasă subjugat în activitatea politică şi guvernamentală. 

Răzvan Cuc a avut o susţinere foarte serioasă, sunt lucruri pe care le-a făcut, dar pe care nu le-a comunicat. E un tânăr bun, a prezentat lucruri pe care nu le ştiam mulţi dintre noi".

Declaraţiile lui Mihai Tudose:

"Atât Sevil, cât şi Rovana au venit la mine după ce au primit citaţiile la DNA să îşi dea demisia. Le-am oprit, l-am sunat pe Liviu. Nu am nimic să le reproşez (...) Sper că Sevil va accepta să lucreze în continuare în aparatul guvernamental, pentru că e extraordinar de bună în ce face.

Nu am venit cu Guvernul de acasă, sunt dispus să plec în fiecare zi dacă îmi cere partidul. Nu a fost un război, nu e un câştigător."