Sari la conținut
News Alert

Milionari și datornici, în cursa pentru Cotroceni

Candidatul independent la prezidenţiale, Viorel Cataramă, are o avere estimată de presa de profil la peste 175 de milioane de euro.

Fostul liberal este cunoscut în special datorită firmei sale de producţie de mobilă. Viorel Cataramă şi-a vândut aproape toate proprietăţile imobiliare înainte de criză şi a plasat banii obţinuţi în acţiuni pe bursă.

Un alt aspirant la Cotroceni, Călin Popescu Tăriceanu, deţine cinci imobile şi trei terenuri, şase autoturisme de epocă şi o maşină de lux. Are aproape 650.000 de euro în conturi şi active financiare de 300.000 de euro. În plus, are de recuperat de la diverse firme dividende în valoare de 2,3 milioane de euro.

Klaus Iohannis, susţinut de PNL la preşedinţie, deţine trei case şi trei apartamente în Sibiu. Are 40.000 de euro în conturi şi, în afară de salariul de primar, mai câştigă şi din chirii 115.000 lei pe an.

Din aceeaşi familie liberală provine şi Ioan Ghişe, care a demisionat din partid şi candidează ca independent la preşedinţie. Ca avere se situează însă la polul opus, dar nu se arată îngrijorat de asta.

„Acum, când vorbim, nu am nici un ban, dar stiu din expereinţă că atunci cand campaniile avansează, pe măsură ce se conturează favoriţii, vin si donaţii si sponsorizări”, spune Ioan Ghișe.

Fostul senator liberal are două case şi o maşină, dar și conturile goale. Mai are şi o datorie de aproape 50.000 de euro.

Mult mai bine stă, din punct de vedere financiar, Victor Ponta, prezidenţiabilul PSD. Are două maşini, trei apartamente în Bucureşti şi aproape 60.000 de euro în conturi. Ca premier câştigă 74.000 de lei anual, însă în casă mai intră şi indemnizaţia de europarlamentar a soţiei, Daciana Sârbu, de peste 74.000 de euro pe an.

Până acum şi-au anunţat intenţia de a candida la alegerile prezidenţiale din noiembrie 15 persoane.