Ministrul Bodog, convocat de premierul Tudose

Data actualizării: Data publicării:
171025_IMUNIZARE_06_bodog-INQUAM_Photos_Octav_Ganea

Premierul Mihai Tudose l-a convocat, miercuri, la ora 10,00, la Guvern, pe ministrul Sănătății, Florian Bodog, pentru discuții cu privire la lipsa imunoglobulinei de pe piața medicamentelor din România.

171025_IMUNIZARE_06_bodog-INQUAM_Photos_Octav_Ganea
Sursă foto: INQUAM PHOTOS / Octav Ganea

Conform unor surse guvernamentale citate de Agerpres, la întâlnirea de la Palatul Victoria au fost convocați și șefii Casei Naționale de Asigurări de Sănătate și Agenției Naționale a Medicamentului.

Totodată, ministrul Sănătății ar urma să vină la întâlnire însoțit de producători de astfel de medicamente, au mai spus sursele citate.

Convocarea ministrului Sănătăţii la Guvern vine în contextul în care, sâmbătă, o femeie a murit la Spitalul Județean din Alba Iulia din cauza lipsei de imunoglobulină. Pacienta de 69 de ani a fost transferată în octombrie de la Sibiu tot din cauza lipsei acestor doze.

După decesul pacientei, ministrul Florian Bodog s-a apărat arătând că „problema imunoglobulinei a apărut anul trecut” și l-a atacat pe fostul ministru tehnocrat Vlad Voiculescu.

„11 luni. De 11 luni, domnul Prof. Univ. Dr. Florian BODOG este ministrul sănătății în guvernul României. Am citit ceva mai devreme postarea domnului ministru și recunosc că m-a lăsat perplex. Despre faptul că găsește de cuviință să se certe cu mine în situația în care câtorva mii de pacienți viața le este pusă în pericol de măsuri luate de dânsul și colegii dânsului din PSD-ALDE, nu știu ce să spun”, i-a răspuns Vlad Voiculescu actualului ministru al Sănătății.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri