Mircea Duşa: Comandamentul NATO în România, finalizat în trei luni

Data publicării:
mircea dusa mediafax

 

Mircea Duşa, ministrul Apărării, a anunţat termenul de finalizare a Comandamentului NATO în România. FOTO: Mediafax 

Anunţul a fost făcut de ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa.

Cea de-a doua structură NATO, cu rol în coordonarea trupelor de intervenţie, va fi operaţională peste doi ani. Costurile pentru realizarea acestor structuri vor fi suportate din bugetul NATO şi cel al Ministerului Apărării Naţionale.

"Urmează ca, începând cu această săptămână, să trecem serios la îndeplinirea acestor obiective și la luarea măsurilor pentru a operaţionaliza aceste comandamente. Cel de tip NFIU (n.r. - NATO Force Integration Units) este un comandament mai mic, pe care dorim să îl realizăm foarte repede, în două-trei luni", a declarat Mircea Duşa.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri