Mircea Geoană: Vom lansa grupul de iniţiativă pentru crearea „noului PSD”. Eu sunt alternativa la Ponta

Data publicării:
Ponta Mircea Geoana Ponta pres PSD

 

Un nou PSD este singurul răspuns pe care noi, oamenii de stânga, putem să-l dăm azi pentru a evita ca vechiul PSD, la modul cum este condus actual, să nu devină o formă irelevantă în politică”, a declarat Mircea Geoană la Realitatea TV, potrivit Mediafax. El a arătat că în clipa de faţă nu există o altă soluţie decât un nou PSD.

„Sau noul PSD se construieşte printr-o refondare din temelii a actualului partid sau, dacă oamenii sunt atât de miopi şi de sinucigaşi... asta e problema... creăm ceva nou, un nou PSD”, a spus Geoană.

Fostul lider al PSD a spus că în oricare din cele două variante el reprezintă alternativa la actualul preşedinte, Victor Ponta.

„În oricare dintre cele două formule, eu sunt alternativa la Victor Ponta”, a susţinut Geoană, care a precizat că modul în care l-a exclus Ponta din partid a arătat că acesta are o teamă faţă de persoana sa. El menționat că va lansa un grup de iniţiativă pentru crearea „noului PSD”.

Vom lansa în maximum două săptămâni un grup de iniţiativă pentru crearea acestui nou PSD, cu principii fondatoare extrem de clare, chemând alături de noi colegii din partid”, a adăugat Geoană.

El a spus că „noul PSD” poate fi partenerul natural al noului PNL într-un proiect de ţară pentru următorii ani, fapt care ar putea face ca noul PSD să menţină guvernarea, în cadrul unei mari coaliţii de tip german.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri