Sari la conținut

Modificări pe referendum. Dragnea nu susține propunerea lui Nicolicea

Președintele PSD Liviu Dragnea spune că nu este de acord cu propunerea deputatului Eugen Nicolicea de modificare a Legii referendumului, dar că, în opinia sa, și Parlamentul ar trebui să aibă dreptul de a convoca referendumuri.

„Această iniţiativă... se lucrează la initiațivă de mult timp. Din întâmplare, președintele a spus că vrea să facă referendum şi atunci nu am mai depus-o, pentru că atunci chiar s-ar fi zis că aceasta e o contrareacţie la ce a spus dânsul. După ce am înțeles că o lasă mai încet, neînțelegând cât de încet, când a abandonat idea am considerat ca nimeni nu va mai zice că e ceva împotriva acțiunii preşedintelui”, a spus Eugen Nicolicea.

Orice parlamentar are dreptul, probabil împins de cetăţenii din circumscripţia care l-a votat, să vină cu tot felul de propuneri. Am discutat în grupurile parlamentare că orice propunere care nu e discutată înainte în grupuri, care nu primeste sprijinul partidului, e o inițiativă care rămâne doar inițiativă”, a spus Liviu Dragnea.

El a precizat că propunerea lui Nicolicea nici nu a fost discutată în PSD şi nu este susţinută.

Dragnea spune însă că dezbaterea ar trebui să aibă loc asupra dreptului Parlamentului de a convoca şi el referendumuri.

Eu cred că - şi asta trebuie lansat în dezbatere - şi Parlamentul trebuie să aibă dreptul de a convoca referendum. Un primar are acest drept, Consiliul Judeţean are acest drept, preşedintele României, firesc, are acest drept”, a spus el.

Dragnea a completat că, în acest moment, Parlamentul poate convoca doar referendum pentru suspendarea preşedintelui, însă nu şi pe alte subiecte, deşi este „instituţia care reprezintă toţi românii” şi are „dreptul şi legitimitatea” necesară.

Propunerea inițiată de Eugen Nicolicea și alți trei parlamentari PSD i-ar interzice Președintelui României să organizeze referendumuri despre teme care trebuie reglementate de Parlament. În plus, rezultatul referendumurilor convocare de președinte ar fi consultativ. Proiectul nu a fost deocamdată depus la Parlament.

Surse: Digi24, News.ro