Monica Macovei: „L-aș ruga pe președinte să facă lista lungă a compromisurilor pe care le-am făcut”

Data publicării:
macovei la km 0 rade

„L-aș ruga pe președinte să facă lista lungă a compromisurilor pe care le-am făcut”, a spus Monica Macovei la Digi 24, ca răspuns la afirmațiile făcute de Traian Băsescu în cadrul unei emisiuni de la TVR, în care a comparat-o cu Elena Udrea.   

„Intervențiile președintelui îmi aduc beneficii. Pentru că spune lucruri despre care lumea știe că nu sunt adevărate. E dureros, am fost împreună, am fost o echipă. Se fac aceste comparații și se spun lucruri neadevărate. Am făcut lucruri bune pentru țară, am trăit împreună alegerile din 2009”, a spus Monica Macovei. 

Aceasta a precizat că președintele statului trebuie să clarifice problema agentului infiltrat printre candidații la prezidențiale. „Afirmația e importantă, dacă poate fi dovedită. Este grav pentru siguranța României, dacă viitorul președinte a fost ofițer sub acoperire. Să spună electoratului, pentru că e un lucru grav. Haideți să fim responsabili, să nu aruncăm petarde, dacă nu putem dovedi. E președintele țării, să spună electoratului!”, a spus Monica Macovei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri