Monica Macovei: O țară pe care o iubești nu o furi. DNA poate trece Prutul

Data publicării:
monica macovei la digi24 2

Foto: Digi24 HD 

„Eu înțeleg că oamenii în Republica Moldova spun în cor: 'DNA, treci Prutul!'. Foarte bine, să treacă Prutul. Haideți să facem presiuni. Oamenii ies în Chișinău pe stradă – să se facă presiune pentru asta. Deci, nu poți să spui că ești la putere într-o coaliție pro-europeană dacă nu există stat de drept, ceea ce înseamnă că oricine fură, oricine e corupt trebuie să răspundă în fața legii egal - și primul ministru, și politicianul, și parlamentarul, și ministrul, la fel ca și nea Ion. Aceasta este regula, aceasta este „sănătatea” democrației – ai furat, te duci la închisoare și ți se confiscă banii și chiar mai mult, confiscarea extinsă dacă nu poți să justifici averea. Asta trebuie să se întâmple, pentru că altfel ei nu sunt credibili și nu duc țara înainte dacă nu fac asta. Atunci, cum te mai numești pro-european? Pentru că Europa asta înseamnă – cine greșește, să plătească”, a spus Monica Macovei.

Realizatoarea interviului a întrebat-o pe Monica Macovei și despre vizita premierului Victor Ponta la Chișinău, de zilele trecute, respectiv întrevederea cu Vlad Plahotniuc.

„Am văzut ce a făcut Ponta, s-a dus la Plahotniuc, s-a fotografiat cu el de parcă s-ar fi fotografiat cu un personaj care a adus vreun beneficiu lumii acesteia. Pentru mine este o rușine – premierul României care face asta. A făcut multe lucruri de care mi-e rușine, dar mi-e și mai rușine pentru că iubesc foarte mult Moldova, ca și România. Dar politicieni ca Ponta și ca foarte mulți de pe ambele maluri ale Prutului nu-și iubesc țara, se vede. O țară pe care o iubești nu o furi, e simplu. Dimpotrivă, faci tot ce poți să o faci mai bogată. Faci tot ce poți să ții oamenii acasă și să nu plece, să-i ții oferindu-le ceva, alungând corupția de peste tot, nefurând, nedevalizând băncile. Trebuie să fie controlați toți politicienii de unde au acești bani, de unde și-au făcut casele și tot ce au – din salariul lor? Haideți să vedem. De-aia spun că se poate. Toți spuneau că în România că nu se poate. Se poate, dacă ajunge un om să vrea. Haideți să găsim acel om!”, a adăugat Monica Macovei.

Întrebată dacă această campanie - DNA, trece Prutul! - este una realistă, fostul ministru al Justiției a răspuns că „e ceva realist.”

„E ceva realist, pentru că se poate. Și asta vă spun din experiență, pentru că și în România se spunea la fel, că nu se poate. Se poate! Oamenii trebuie să înțeleagă că sunt stăpânii și că ei decid. Avem nevoie de judecători și procurori independenți care să aibă curajul și să zică: 'Ia să văd eu, frate, cine este implicat în devalizarea băncilor și cine a furat un miliard, unde s-a dus miliardul de euro?'. Eu cred ca se poate – orice se poate, dacă vrei”, a menționat Monica Macovei.

Europarlamentarul a adăugat că o presiune în acest sens poate veni și din partea Uniunii Europene și a Consiliului Europei.

„Mă întorc la DNA. Da, Ponta nu va face asta, pentru că Ponta este cercetat de DNA. Începutul poate fi cu un procuror de la DNA – ar fi mai simplu, pentru că vorbește româna, poate citi probele, actele. Acesta ar putea fi un început și apoi poate învață și alții, prin curaj, de aici, și apoi poate fi adus cineva din afară. Dar eu cred că noi, de pe ambele maluri ale Prutului, putem rezolva, nu ne trebuie neapărat cineva din afară. Dacă vin câțiva de la DNA aici, se poate face acest lucru. Deci, haideți să ne concentrăm să cerem asta”, a mai spus Monica Macovei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri