Neimpozitarea pensiilor a fost votată

Data actualizării: Data publicării:
parlament plen crop inquam photos
Foto: Inquam Photos

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat joi proiectul prin care se elimină impozitul de 16 procente la toate pensiile care nu depăşesc 2.000 de lei. De asemenea, va fi eliminată şi plata asigurărilor de sănătate de 5,5% pentru toate pensiile.

Proiectul a fost adoptat cu 207 de voturi pentru, 29 împotrivă şi nicio abţinere.

Cei din USR s-au declarat împotriva acestui act normativ, motivând că nu sunt siguri că bugetul îşi permite o asemenea cheltuială pentru că din calculele efectuate la Ministerul Muncii ar rezulta o cheltuiala de 1,2 miliarde de lei, bani pe care bugetul nu şi-ar permite să-i piardă.

Dacă ieri nu erau de acord cu acest act normativ, cei de la PNL şi-au schimbat poziţia şi au votat pentru. 

Proiectul discutat de deputaţi în sesiune extraordinară este cel iniţiat de fostul senator ALDE Cristiana Anghel şi susţinut de alţi 50 de parlamentari ALDE, PNL, PSD şi neafiliaţi, prin care este eliminată plata impozitului de 16% pe venit pentru toate pensiile, precum şi a contribuţiei CASS, care va fi asigurată astfel de la bugetul de stat, şi nu de contribuabil.

Proiectul Cristianei Anghel a fost adoptat de Senat în luna septembrie.

Guvenul Cioloş nu a susţinut propunerea legislativă, din cauza impactului negativ asupra venitului bugetului de stat consolidat, estimat la 2,2 milioane de lei pentru anul 2017.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri