Sari la conținut

Nicuşor Dan: "Opoziţia civică a fost mult mai puternică decât opoziţia parlamentară"

Preşedintele USR, Nicuşor Dan, a declarat, vineri, la conferinţa internaţională pe tema relaţiei dintre opoziţie şi majoritate, că, în România, instrumentele ”clasice”, precum moţiunea de cenzură, nu sunt eficiente, fapt care s-a văzut în cazul OUG 13, însă ”opoziţia civică”, reprezentată de proteste, este mai puternică decât cea parlamentară.

USR Nicusor Dan

"Nu ne propunem să devenim un partid în sensul tradiţional al termenului, nu ne propunem să intrăm în cutumele clasice ale raportului putere-opoziţie. Evident că vom cenzura acele acţiuni ale Guvernului pe care le considerăm nocive, însă vom rămâne în spiritul civic din care ne-am format şi vom cenzura deficienţele întregului sistem politic putere şi opoziţie", a spus Nicuşor Dan, prezent la conferinţa internaţională "Interacţiunea între majoritatea politică şi opoziţie într-o democraţie", organizată de Administraţia Prezidenţială alături de Consiliul Europei.

Potrivit News.ro, el a vorbit pe larg despre partidul pe care îl conduce, USR, numindu-l un ”exemplu edificator pentru un fenomen care se petrece în societăţile democratice”, respectiv o opoziţie la clasa politică ce vine din exteriorul sistemului politic şi încearcă să schimbe regulile vieţii politice, printr-o asumare de către cetăţeni.

Nicuşor Dan a spus că relaţia dintre opoziţia politică şi opoziţia socială şi civică trebuie ”să devină mai strânsă”, considerând că instrumentele clasice precum moţiunea de cenzură, interpelările şi anchetele parlamentare ”nu-şi mai regăsesc eficienţa” pe care le aveau înainte.

"Am avut acest exemplu la protestele recente din februarie din România. Opoziţia şi-a făcut treaba, a depus o moţiune de cenzură, dar ea a fost în mod lejer înfrântă de către putere, în schimb presiunea străzii a fost atât de puternică încât a făcut ca puterea să dea înapoi şi să retragă OUG pe justiţie pe care o iniţiase", a spus liderul USR.

El a subliniat că "opoziţia civică a fost mult mai puternică decât opoziţia parlamentară".