Sari la conținut
News Alert

Noaptea adoptării OUG 13 în fotografii: bună dispoziție și îngrijorare

În noaptea adoptării Ordonanței de Urgență 13, care slăbea lupta anticorupție, miniștrii cabinetului Grindeanu sunt fotografiați pe rând cum ajung în sala de ședință. Dacă unii zâmbesc debordant sau discută normal, alții sunt ușor crispați sau chiar îngrijorați. Este vorba de fapt despre cei care au dat avize în sensul adopării OUG 13 și care au și fost audiați ulterior la DNA.

collage

Potrivit DNA, în ziua de 31 ianuarie 2017, în jurul orei 17:00, Ministerul Justiției a solicitat emiterea de avize în vederea promovării unui proiect de Ordonanță de Urgență pentru modificarea Codului Penal și Codului de Procedură Penală, de la cele 5 cinci ministere avizatoare: Ministerul Afacerilor Externe - condus de Teodor Meleșcanu, Ministerul de Interne - condus de Carmen Dan, Ministerul pentru Relația cu Parlamentul - condus de Grațiela Gavrilescu, Consiliul Legislativ și Consiliul Superior al Magistraturii.

Acești trei miniștri au fost audiați ulterior la DNA în legătură cu Ordonanța de Urgență 13.

20

Urmăriți în fotogaleria de mai sus expresiile faciale ale miniștrilor în seara adoptării OUG 13.

Deși nu figura pe ordinea de zi a ședinței de Guvern din acea zi, ordonanța a fost adoptată totuși în acea noapte.

„Expunerea ministrului Justiției a durat 2-3 minute, iar proiectul OUG nr 13/31.01.2017 a fost aprobat de guvern, constatându-se formal existența avizelor, deși cel de la CSM era unul pe un proiect mai vechi, cel de la MAE era certificat doar printr-o simplă semnătură, iar primul aviz de oportunitate cu observații și propuneri al MRP (care ar fi blocat adoptarea OUG 13/2017) nu a fost atașat la dosarul de avize. Cel de-al doilea aviz de la MRP, în original, a fost preluat de reprezentanții Ministerului Justiției chiar în seara zilei de 31 ianuarie 2017, însă a fost înregistrat la nivelul Ministerului Justiției abia a doua zi, 1 februarie 2017, la același număr cu primul aviz de la MRP - cel cu observații și propuneri (care fusese transmis prin fax la data de 31 ianuarie 2017, în jurul orelor 20.02)”, subliniază DNA.