O treime din legile votate în 2015 de Parlament au fost respinse definitiv

Data publicării:
Parlamentul Romaniei plen Inquamphotos.com august 2015

Bilanţul parlamentarilor pe anul trecut nu arata prea bine. Au reuşit să dezbată şi să voteze aproximativ jumătate din cele 898 de proiectele legislative pe care le-au avut în agendă.

Dintre acestea, nu mai puţin de 140 de iniţiative au fost respinse definitiv, atât de Camera Deputaţilor, cât şi de Senat. Asta înseamană că, efectiv, au fost depuse degeaba, iar aleşii au pierdut timp cu dezbaterea lor pentru ca, într-un final, să considere că nu sunt oportune.

Deputatul Remus Cernea, cel care a propus printre altele parteneriatul civil între persoanele de acelaşi sex, este autorul a trei iniţiative respinse la vot. Spune că ideile sale sunt bune, dar colegii nu au făcut efortul ca să le înţeleagă.

„Din păcate nici măcar nu avem de a face cu un vot de respingere bazat pe raţiuni de conştiinţă ale deputaţilor sau senatorilor ci, de cele mai multe ori sau în marea majoritate a cazurilor, parlamentarii votează aşa cum le indică liderul de grup, fără măcar să ştie despre ce este vorba în acel proiect de lege,” spune Remus Cernea, deputat independent.

Deputatul UNPR Florin Gheorghe este autorul a cinci proiecte de lege care au fost respinse de Parlament anul trecut.

„Pe hol mi-a zis, aşa, între patru ochi, că este un proiect bun dar nu poate să îl voteze, că eu sunt de la alt partid. Şi nu poate să îl susţină, chiar daca el este bun şi benefic şi...” spune Florin Gheorghe, deputat UNPR.

Deputatul susţine că, daca toţi colegii săi ar fi interesaţi de activitatea parlamentară, alta ar fi fost soarta proiectelor sale.

„Sunt anumiţi colegi care nu prea fac nimic prin Parlament, doar urmăresc alţi colegi care muncesc şi vin şi îşi pun şi ei semnătura, după care se laudă pe la presă că au activitate,” adaugă Florin Gheorghe.

Anul acesta, pe lângă proiectele noi care vor fi depuse, parlamentarii mai au de votat încă 400 de iniţiative legislative rămase restante din 2015.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri