Sari la conținut

100.000 de pensii speciale cât 4 milioane de pensii obişnuite

Dezechilibrele din sistemul naţional de pensii sunt evidente, însă multe dintre acestea au la bază modul în care Parlamentul a înţeles să legifereze acest domeniu. 

PARLAMENT agerpres_7827797

Foto: Agerpres

"Este adevărat că 100 000 de pensii speciale au echivalentul cu patru milioane de pensii ale românilor de rând. Date foarte clare vom putea avea în perioada următoare, după ce le strângem de la instituții. Deocamdată aceste informații au fost date de Institutul Național de Statistică", a declarat, duminică, Olguţa Vasilescu. Potrivit DCNews, care citează RTV, ministrul Muncii nu a precizat şi dacă vor fi luate măsuri.

"Au fost făcute foarte multe modificări la legea pensiilor în ultimii ani. Sunt unii care au ieşit la pensie într-un an cu o pensie mai mare decât altul care a ieşit cu un an mai târziu. Sigur că noi vrem să avem toată baza de date tocmai pentru a putea corecta sistemul. Altfel, nu putem vorbi despre o lege corectă. Cerem toată baza de date să vedem când s-a ieşit la pensie, cum s-a calculat pensia la vremea respectivă, de ce aşa. Nu se poate ca unii care au 15 ani de contribuţie la sistemul de pensii, faţă de alţii care nu au cotizat deloc să aibă pensii identice. Acolo este o nedreptate care trebuie corectată. Vrem să ştim exact pe ce ne-am aşezat şi să vedem ce putem face," a mai declarat Lia Olguţa Vasilescu.

La începutul anului trecut a intrat în vigoare şi legea care dă pensii speciale parlamentarilor. Detalii AICI.

Totodată, Guvernul face o analiză a modului în care au fost administrate, timp de 10 ani, sumele intrate în Pilonul II de pensii. Ministrul Muncii spune că informaţiile urmează să vină de la Autoritatea de Supraveghere Financiară. Detalii AICI.