Sari la conținut

Parlamentarii își pun semnătura pe legi pe care nu le citesc

Alina Gorghiu a dat astăzi explicaţii la curtea supremă. A fost chemată ca martor în procesul în care fostul şef al Camerei de Comerţ, Mihail Vlasov, este acuzat de dare de mită. În faţa magistraţilor, şefa PNL a reunoscut că a semnat că fără să citească documentul pentru care acum a fost chemată să dea detalii.

Alina Gorghiu a dat explicaţii în faţa judecătorilor în legătură cu un proiect de lege pe care l-a semnat când Mihail Vlasov era preşedinte al Camerei de Comerţ. Actul urma să permită trecerea Registrului Comerţului în subordinea Camerei de Comerţ. Judecătorii au vrut să afle de ce Alina Gorghiu a semnat documentul.

Judecător: Aţi citit? Ştiaţi că se urmărea trecerea Registrului în subordinea Camerei de Comerţ?

Alina Gorghiu: Da, ideea o cunoşteam în mare. Nu era una nouă.

Judecător: Ştiaţi că un proiect asemănător fusese declarat neconstituţional? Aţi citit proiectul?

Alina Gorghiu: Nu la momentul semnării!

Sursa: Declaraţia Alinei Gorghiu la ICCJ

Chiar şi aşa, proiectul a fost semnat de Alina Gorghiu. În faţa jurnaliştilor, preşedintele PNL şi-a nuanţat declaraţia dată în faţa instanţei.

În momentul în care l-am semnat nu l-am citit în totalitatea lui, dar ştiam proiectul. Nu a existat asupra mea niciun fel de presiune din partea nimănui”, a spus ea.

Alina Gorghiu nu este singurul politician care a recunoscut în faţa judecătorilor că a semnat proiecte fără să le cunoască. Ieri, tot la Curtea Supremă, Ludovic Orban a descris cum a votat în Parlament împotriva legii finanţării partidelor politice.

Nu poţi să cunoşti prevederile legale în amănunt în toate articolele. Eu sunt de profesie inginer. Mai am competenţe pe zona de industrie şi pe zona economică, cât de cât. Nu am eu competenţa să stau şi să... am şi zis că nu am fost membru în comisia electorală şi am şi votat împotriva legii pentru că nu a trecut amendamentul cu alegerea primarilor în două tururi”, a spus el.

Ludovic Orban este acuzat că a cerut bani unui om de afaceri pentru a promova la posturi de televiziune imaginea unui candidat, în campania electorală din vara acestui an.