Parlamentarii PNL nu mai susţin proiectul de sporire a atribuţiilor Jandarmeriei

Data publicării:
jandarmi politie mAI FB

Parlamentarii liberali care s-au aflat printre co-iniţiatorii proiectului de lege prin care Jandarmeria primea atribuţii sporite şi-au retras semnăturile de susţinere a proiectului, a anunţat departamentul de comunicare al PNL.

jandarmi politie mAI FB

Un număr de 120 de parlamentari PSD şi cinci PNL au depus în Senat o lege care acordă Jandarmeriei puteri sporite, pentru adaptarea la actualele necesităţi, precum dreptul de a identifica persoane, a efectua cercetare judiciară, a percheziţiona autovehicule şi a chema sau conduce persoane la sediu.

Iniţiatorii susţin că actuala lege este neclară şi nu acordă explicit aceste puteri, ci doar implicit, motiv pentru care jandarmii au trebuit să dea explicaţii din cauza unor "aşa-zise abuzuri".

Printre cei 120 de parlamentari PSD nu se află liderul Liviu Dragnea, dar proiectul a beneficiat iniţial de susţinerea a cinci parlamentari PNL: Leon Dănăilă, Iancu Carcota, Carmen Hărău, Nicoleta Pauliuc şi Alexandru Pereş.

Proiectul prevede mai multe actualizări ale actualei legi privind funcţionarea Jandarmeriei, dar acordă şi noi puteri forţelor de ordine.

Astfel, ministrul Afacerilor Interne, cu avizul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, desemnează jandarmi care au calitatea de organe de cercetare ale poliţiei judiciare, care vor putea întreprinde acţiuni de cercetare.

Pe lângă puterea de a legitima persoane, jandarmii ar putea, prin această lege, şi să "stabilească identitatea persoanelor care încălcă dispoziţiile legale ori despre care există suspiciuni rezonabile că pregătesc sau au comis o faptă ilegală"

Proiectul permite ca jandarmii să invite la sediul unităţilor/structurilor Jandarmeiri Române persoanele a căror prezenţă este necesară pentru îndeplinirea atribuţiilor, dar şi să îi "conducă", în caz de nevoie. Dacă aceste persoane se împotrivesc, jandarmii vor putea folosi forţa pentru a-i duce la sediu.

"În cazul nerespectării dispoziţiilor date de jandarm, acesta este îndreptăţit să folosească forţa", scrie în proiect.

O nouă prerogativă ar fi oprirea şi controlul vehiculelor, jandarmii urmând să poată să percheziţioneze vehicule, dar şi să efectueze înregistrări audio-video ale persoanelor, pentru a le pune la dispoziţia organelor judiciare, în special în cazul unor adunări mari de oameni, precum proteste sau competiţii sportive.

Jandarmii vor primi atribuţii şi în cazul animalelor periculoase, primind drept de a folosi arme tranchilizante sau letale împotriva lor, fie în lupta contra braconajului, fie în cazul efectuării unor intervenţii.

Proiectul prevede şi că Jandarmeria Română poate selecţiona şi pregăti pentru nevoile proprii rezervişti voluntari în limita posturilor prevăzute în statele de organizare, aprobate potrivit competenţelor, ei urmând să aibă calitatea de militari.

Iniţiatorii doresc ca jandarmii, precum şi personalul contractual, să aibă dreptul la asistenţă psihologică gratuită, dar şi obligaţia de a se supune controalelor periodice.

Potrivit expunerii de motive, multe dintre aceste noi prerogative erau necesare deoarece legea le permitea implicit, dar nu şi explicit.

Iniţiativa este înregistrată în Senat, Camera Deputaţilor urmând a fi for decizional.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri