Sari la conținut

Patru deputați au fost amendați pentru conflict de interese

„Comisia juridică ne-a făcut o propunere, conform Legii 96, care prevede o sancţiune de 10% din indemnizaţie pe o perioadă de maxim 3 luni. Am propus Biroului Permanent - domnul Marian Neacşu, care era vizat, s-a abţinut, nu a participat la vot - şi cu 9 voturi "pentru" şi două abţineri, propunerea a fost acceptată: 10% pe trei luni începând cu noiembrie, decembrie, ianuarie 2015 pentru toţi", a precizat, miercuri, preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, citat de Mediafax.

Cei patru deputaţi vizaţi de această sancţiune sunt Kerekes Karoly, Longher Ghervazen, Marian Neacşu, Mate Andras-Levente.

ANI a transmis Camerei Deputaţilor o scrisoare prin care a solicitat să i se comunice măsurile dispuse în cazul celor patru deputaţi cu privire la care au fost identificate elemente de încălcare a legislaţiei privind regimul juridic al conflictului de interese.

Scrisoarea a fost transmisă Comisiei juridice, care a făcut, marţi, un raport pe care l-a trimis, la rândul său, Biroului Permanent, în baza căruia forul de conducere a Camerei a luat decizia de sancţionare.