Sari la conținut

Pensiile speciale, sub semnul întrebării

La finalul dezbaterilor, parlamentarii din Comisiile de statut i-au lăsat fără pensii speciale pe aleşii penali. În schimb, au decis ca aleșii incompatibili să rămână cu aceste privilegii.

„La solicitarea Președinţiei am spus că indiferent când s-a petrecut fapta și indiferent când a fost condamnată persoana, dacă se referă la fapte de corupție în calitate de senator și deputat, ea nu poate încasa această indemnizație”, spune Bogdan Niculescu Duvăz, preşedintele Comisiei de statut din Camera Deputaţilor.

Tot în comisii s-a decis că pensiile speciale nu pot fi încasate de deputaţi şi senatori în paralel cu indemnizaţia de parlamentar. De pensii speciale ar urma să beneficieze aleşii care au avut cel puţin șase luni de mandat.

Nici nu fuseseră luate însă bine deciziile, că liderii s-au răzgândit. Legea nu va fi votată nici în actuala formă, a explicat Liviu Dragnea: „Vom retrimite în comisii acest proiect de lege pentru a se rediscuta. De exemplu, nu mi se pare corect ca un parlamentar să primească o bonificație la pensie dacă are șase luni de mandat.”

Liviu Dragnea le cere şi liderilor Opoziţiei să vină la masa discuţiilor pe tema pensiilor speciale.

„Noi nu suntem de acord cu ele şi am spus-o foarte clar. Poziția partidului nu se negociază. Am spus-o atunci că nu suntem de acord cu pensiile speciale şi pe pozitia asta rămâne PNL”, a declarat Vasile Blaga.

Proiectul, retrimis în Parlament pentru o nouă dezbatere de preşedintele Klaus Iohannis, prevede că aleşii pot încasa pensii speciale între 1.500 şi 4.400 de lei. Cele mai mari sume ar urma să le încaseze cei care au mai mult de trei mandate. De acest proiect ar beneficia, în acest moment, peste 100 de senatori şi deputaţi.

Pensiile speciale pentru aleşi

- un mandat - 1.500 de lei

- două mandate - 3.100 de lei

- trei mandate - 4 .400 de lei

sursa: cdep.ro